Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Bill Kramer a dezvăluit că echipa a examinat "multe scenarii" înaintea celei de-a 95-a ediţii a galei de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc pe 12 martie şi va fi prezentată de actorul şi prezentatorul TV american Jimmy Kimmel.
Decizia a fost luată după scenele fără precedent care au avut loc la gala din 2022, când actorul Will Smith a urcat furios pe scenă şi l-a pălmuit pe prezentatorul principal al ceremoniei, Chris Rock.
Will Smith a acţionat în acel fel după o glumă pe care Chris Rock, un cunoscut actor de comedie, a făcut-o despre soţia sa, Jada Pinkett Smith. După incident, Will Smith a primit o interdicţie de participare pentru 10 ani la galele Oscar.
Într-un interviu acordat pentru revista Time, Bill Kramer a fost întrebat dacă au fost luate anumite măsuri pentru a tempera "surprizele potenţiale" ce ar putea să apară la gala din 2023.
"Bineînţeles şi acesta este motivul pentru care ne-am dorit ca o persoană ca Jimmy Kimmel să fie pe scenă, pentru că el este obişnuit cu televiziunea în direct: lucrurile nu se petrec întotdeauna aşa cum sunt prevăzute", a răspuns directorul executiv al AMPAS.
"Aşadar, avem un prezentator acolo, care poate cu adevărat să acţioneze şi să gestioneze acele momente. Însă avem şi o întreagă echipă de criză, ceva ce n-am avut niciodată până acum, şi multe planuri ce vor fi puse în aplicare. Am analizat multe scenarii. Sperăm să fim pregătiţi pentru orice lucru pe care nu am putut să îl anticipăm acum, dar ne pregătim pentru cazul în care aşa ceva ar putea să se întâmple", a adăugat Bill Kramer.
Anunţul făcut de Bill Kramer survine după ce preşedinta AMPAS, Janet Yang, a declarat că reacţia instituţiei americane după incidentul "fără precedent" cu Will Smith a fost "inadecvată".
Într-un discurs rostit la Dineul anual al nominalizaţilor la Oscar, care a avut loc la începutul acestei luni, Janet Yang a dezvăluit că AMPAS a învăţat să fie "pe deplin transparentă şi responsabilă pentru acţiunile sale".
"Mai ales în vremuri de criză, trebuie să acţionăm cu rapiditate, cu compasiune şi într-un mod decisiv pentru noi înşine şi pentru industria noastră. Ar trebui şi puteţi să nu vă aşteptaţi la nimic mai puţin decât atât din partea noastră", a adăugat Janet Yang.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...