Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
"Pentru a se regăsi fiecare în categoria numărului de destin, o să dăm un exemplu de calcul, să se înțeleagă încă o dată: adunăm fiecare cifră din data completă de naștere, respectiv zi/lună/an până ajungem la un rezultat cu o cifră. Să luăm un exemplu, 5 octombrie 1959. Voi scrie 5 + 1 + 0 + 1 + 9 + 5 + 9", au spus specialistele în numerologie.
"Am ajuns la 30. Merg mai departe: 3 + 0 = 3, deci cifra de destin pentru această dată de naștere este 3. Cei care ajung, de exemplu, la un rezultat de 2 cifre vor merge mai departe: deci 38 = 11. Uite, fără să-mi dau seama, mi-am amintit pentru cei de acasă că există și acea categorie a numerelor maestre: 11, 22 și 33. Și dacă suntem la al 2-lea calcul și am ajuns la rezultatul 11, 22 și 33, rămân acolo, că sunt special", au completat acestea.
"Această energie a cifrelor maestre o putem găsi în ziua de naștere. Cum ai tu, 22. În funcție de unde o găsim în codul energetic, cifra are o importanță mai mare, un impact mai mare sau mai slab în energia ta", au explicat acestea.
"Noi nu spunem public ce cifră suntem, dar cine e atent la anumite lucruri pe care le spunem, la anumite calități, va ști", au conchis ele.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Furtuna Boris a luat mai multe...
Cântăreţul Stromae a fost...
Bitcoin a stabilit un nou...