Adio bătaie pe locurile de parcare din Poiană. Turiștii au linie directă de autobuz Gara Brașov - Telegondolă
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Cu puțin noroc, cei care pleacă din Gara de Nord ar putea ajunge pe pârtii în sub trei ore. Autoritățile locale din municipiul Brașov au anunțat punerea în folosință a unui nou traseu de autobuz, care va duce turiștii pe pârtii direct de la gară.

Din 18 ianuarie, turiștii care vin cu trenul în Brașov vor putea folosi ”Poiana Expres”, care, de fapt, este linia 100 de autobuz.

Iubitorii sporturilor  de iarnă vor parcurge traseul de la Gara Brașov până la telegondola din Poiană în aproximativ 50-60 de minute.

Programul de circulație a autobuzelor a fost adaptat fluxului trenurilor din direcția București – Ploiești, zona din care vin majoritatea turiștilor, iar costul călătoriei este de 6 lei, exact ca în cazul liniei 20, se spune în comunicatul Primăriei Brașov.

Potrivit sursei citate, plecările liniei 100 din gară sunt programate, în fiecare zi, la orele: 8.55, 9.45, 10.25, 10.40, 12.00, 15.10, 15.40, 16.00 și 17.00.

În sens invers, dinspre telecabina Kanzel, plecările sunt programate în fiecare zi, la orele: 9.40, 10.30, 11.10, 11.25, 12.45, 15.55, 16.25, 16.45 și 17.45.

Primarul Brașovului Allen Coliban îi sfătuiește pe turiștii care vin dinspre București să aleagă varianta călătoriei cu trenul. Astfel, aceștia vor evita aglomerația de pe Valea Prahovei dar și stresul găsirii unui loc de parcare în Poiană

Acesta a mai adăugat că sunt discuții cu CFR-ul pentru a le da posibilitatea călătorilor să achiziționeze biletele pentru linia 100 odată cu achiziționarea biletului de tren.

”Până atunci, pe lângă posibilitatea cumpărării biletelor de la casele de bilete din stații, călătorii vor putea plăti și prin aplicația 24 Pay”, a mai spus Coliban.

Care sunt stațiile liniei de autobuz 100

Stațiile pe traseul gară – telegondolă/telecabină sunt următoarele: Gara Brașov, peronul 1 (cel mai apropiat de gară, unde opresc și liniile 29 și 40), Camera de Comerț – Livada Poștei – Bellevue Residence – Warthe – Facultativă – Facultativă 2 – Poiana de jos – Poiana Brașov (parcarea mare) – Telecabina Kanzel/telegondola Postăvarul.

Pe traseul Poiana Brașov -gară, autobuzele vor opri în următoarele stații: Telecabină – Poiana Brașov – Poiana de jos – Facultativă 2 – Facultativă – Warthe – Bellevue Residence – Livada Poștei – Hidro A – Gara Brașov.

Ajungi cu trenul în 2 ore

CFR arată că turiști care aleg să meargă cu ”Trenurile Zăpezii”, vor avea o reducere de 25%, disponibilă la trenurile InterRegio și pentru călătoriile efectuate de luni până joi. 

Potrivit Companiei feroviare, durata călătoriei dinspre Capitală spre Brașov este de 2 ore, respectiv 2 ore și 20 de minute, pentru ruta parcursă în sens invers.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel