Adrian Ahriţculesei a reuşit să urce pe cel mai înalt munte din Antarctica
Autor: , Florin Ravdan | Dată: 21 ian 2023, 20:20
Românul Adrian Ahriţculesei a escaladat cel mai înalt munte din Antarctica, Mount Sidley. 

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a transmis, sâmbătă, un prim mesaj video referitor la ascensiunea sa pe cel mai înalt vulcan din Antarctica - Mount Sidley (4.285 m), performanţă cu care a încheiat "Circuitul celor 7 vulcani" şi a devenit astfel primul bărbat din România cu o asemenea reuşită.

Potrivit acestuia, vârful a fost cucerit marţi, 17 ianuarie, la ora 16,00 - ora Antarcticii, alpinistul din Petroşani menţionând că temperatura exterioară era de minus 35 de grade Celsius, în ciuda soarelui de afară.

"Afară este foarte, foarte frig, dar următoarea veste cred că o să vă încălzească. Astăzi, 17 ianuarie 2023, ora 16,00 - ora Antarcticii, am ajuns pe cel mai înalt vulcan din Antarctica, şi anume Mount Sidley. Astfel am reuşit să închei circuitul celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent. Sunt foarte fericit! Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să-mi îndeplinesc acest vis! Mulţumesc tuturor pentru încurajare şi pentru susţinere! (...) Chiar este foarte frig, termometrul arată minus 35 de grade Celsius. Să ne vedem cu bine! Doamne ajută!", a spus alpinistul.

La 38 de ani, Adrian Ahriţculesei a plecat, pe 4 ianuarie, spre Antarctica, unde şi-a propus să cucerească Muntele Sidley (4.285 m) şi să încheie astfel "Circuitul celor 7 vulcani". El a ajuns pe 6 ianuarie în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde s-a întâlnit cu organizatorii expediţiei din Antarctica.

Alpinistul a dus cu el două bagaje a câte 20 de kilograme, în care a aşezat echipamentul necesar pentru a putea rezista la temperaturile de la Polul Sud. Echipamentul, de la geacă până la sacul de dormit, a fost produs pe comandă specială în România.

Expediţia a fost prevăzută să aibă loc în perioada 6 - 21 ianuarie, iar costurile ei se ridică la aproximativ 70.000 de dolari.

Adrian Ahriţculesei se va întoarce în ţară pe 24 ianuarie. Absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, alpinistul lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.

"Circuitul celor 7 vulcani" presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente, iar Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească vârfurile Damavand (5.609 metri) - Iran, Asia, Mount Giluwe (4.367 m) - Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m) - America de Nord, Elbrus (5.642 m) - Europa, Ojos del Salado (6.893 m) - America de Sud, Kilimanjaro (5.895 m) - Africa, ultimul fiind Mount Sidley - Antarctica (4.285 m).

Prima femeie din România care a reuşit acest circuit a fost Crina "Coco" Popescu, în anul 2012, când avea doar 16 ani, scrie Agerpres. 

Articole similare

Tiger Woods revine în competițiile de golf

Superstarul spune că este pregătit să se întoarcă pe...


Top citite
Casa Rihannei a fost înconjurată de poliție. Ce s-a întâmplat cu artista

Casa Rihannei a fost înconjurată de poliție. Ce s-a întâmplat cu artista

Alex Velea: Dacă aș începe să dau și dedicații aș veni acasă cu triplu banii pe care îi fac acum / Facebook

Alex Velea: Dacă aș începe să dau și dedicații aș veni acasă cu triplu banii pe care îi fac acum

Berea praf nu este o idee nouă

O berărie din Germania a inventat berea praf. Ce spun experții

Nimic preambalat

Americanii descoperă magazinele cu zero deșeuri

Surorile Kardashian au "INCENDIAT" Instagramul după ultima lor postare

Oamenii "vor atinge nemurirea până în 2031", prezice un expert în științe / Photo by David Cassolato

Oamenii "vor atinge nemurirea până în 2031", prezice un expert în științe


Cele mai noi articole

Buna Vestire! Ce este interzis să faci sâmbătă, 25 Martie

Sărbătoarea cu cruce roșie numită ,,Buna Vestire” este...

Americanii descoperă magazinele cu zero deșeuri

Pasta de dinți la borcan, sirop de arțar vărsat,...