Adrian Năstase, decizie definitivă. Poate fi ales în orice funcție. ”Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea împreună”
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât reabilitarea judecătorească a lui Adrian Năstase în cazul celor două condamnări pe care le-a avut.

Din acest moment, gostul premier nu mai are nicio interdicție, acesta având freptul să voteze, dar și  să fie ales în orice funcție.

”Astazi, am aflat ca decizia instantei de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecatoreasca, a ramas definitiva, nefiind contestata de procurori.

Se incheie astfel o perioada de 16 ani de suferinte si nedreptati, pe care doresc sa le las in urma.

Puterea de a ajunge la acest moment mi-au dat-o membrii familiei mele, carora le multumesc încă o dată. Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea împreună. Oricum, am aflat de la presedintele Mitterand, ca singurul cuvânt care contează in politică este cuvântul „NU””, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Adrian Năstase anunțase recent că a depus o cerere de reabilitare judecătorească. Conform articolului 169 din Codul Penal, prin reabilitare, în cazul unei persoane condamnate încetează decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din sentinţa prin care a fost condamnat.

Două condamnări

Adrian Năstase are două condamnări, una în dosarul cunoscut sub denumirea "Trofeul Calităţii" şi cealaltă în dosarul "Zambaccian"

El a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna august 2014, după ce a executat o parte din cei patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii".

După ce a fost eliberat condiţionat, instanţele i-au impus lui Năstase o serie de interdicţii, printre care şi dreptul de a candida la o funcţie publică. În plus, Adrian Năstase nu a putut vota. 

Instanţa l-a mai condamnat pe Năstase la cinci ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, scrie DC News.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel