Adrian Negrescu, despre anul 2023: E calmul dinaintea furtunii pe zona asta de ENERGIE
Autor: , Dana Mihai | Dată: 13 Martie 2023, 14:46
Analistul economic, Adrian Negrescu, a vorbit la emisiunea " Totul despre bani " despre situația economică și energetică a României în 2023.

"Cred că e calmul dinaintea furtunii pe zona asta de energie, pentru că da, noi ne-am salvat destul de bine în iarna acestui an, pentru că am avut o iarnă destul de blândă. Am reușit să cumpărăm energie și gaze la niște prețuri mari, dar cât de cât am avut de unde să cumpărăm. Mi-e teamă că în perspectiva următorului sezon de iarnă lucrurile se vor complica semnificativ.

Sursele de aprovizionare cu gaze în principal sunt din ce în ce mai puține, noi încercăm acum să aducem gaze din Azerbaidjan, am creat niște protocoale cu autoritățile din Kazahstan, Azerbaidjan, dar până să le punem în practică mai durează.

S-ar putea să avem o problemă cu asigurarea necesarului de gaze, gândiți-vă că noi am consumat cam 60-70% din gazele pe care le stocasem deja în rezerve. Ce se va întâmpla iarna viitoare dacă vom avea o iarnă dificilă, vor fi creșteri foarte mari la gaze, la fel și pe zona energiei.

În condițiile în care noi nu investim în zona de energie și închidem capacități de producție, mai ales pe zona asta de cărbune care producea energie în bandă, vom avea niște probleme majore. Mi-e teamă că această criză energetică o să revină în prim-plan undeva în luna octombrie a acestui an", a declarat Adrian Negrescu.

Interviul integral AICI:

Articole similare

Interpretarea viselor. Cele mai comune

Cu siguranță nu există om care să nu fi avut cel puțin...

Câţi călători circulă cu metroul bucureştean într-un an

Anul acesta vom avea o Lege a transportului cu metroul...

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Val de restricţii asupra aplicaţiei TikTok.

Sfaturi pentru cei care adoptă un câine de la adăpost

Persoanele care doresc să salveze viaţa unui câine şi...


Top citite
Foto: Pexels.com

Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină / Foto Luigi & Iango

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină

Foto: Freepik

1.000 de euro din partea statului. Cine sunt tinerii care pot primi suma

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Este efectul restricțiilor impuse de SUA

Huawei înlocuiește mii de piese din SUA cu versiuni chinezești


Cele mai noi articole

Interpretarea viselor. Cele mai comune

Cu siguranță nu există om care să nu fi avut cel puțin...

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

"River" este cel de-al doilea single extras de pe cel...