Agitație la NASA. Vine ”marfă” proaspătă: Eșantioane de pe un asteroid VIDEO
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Unul dintre laboratoarele NASA de la Houston este deja pregătit, iar oamenii de ştiinţă americani sunt nerăbdători să primească eşantioanele prelevate de pe un asteroid, pe care le aşteaptă de câţiva ani.

Micile fragmente de rocă prelevate de sonda Osiris-Rex în 2020 de pe asteroidul Bennu ar trebui să ajungă pe Terra la sfârşitul lunii septembrie după o călătorie în spaţiu de peste 300 de milioane de kilometri. Studierea acestor materiale va permite cercetătorilor să înţeleagă mai bine felul în care s-a format Sistemul Solar şi modul în care Pământul a devenit o planetă locuibilă.

A fost pentru prima dată când NASA a colectat eşantioane de pe un asteroid pentru a le aduce apoi pe Pământ. Japonia a realizat deja o misiune de acest tip: sonda Hayabusa-2 a adus în 2020 aproximativ 5,4 grame prelevate de pe asteroidul Ryugu. NASA speră însă să găsească în preţioasa capsulă spaţială o cantitate puţin mai mare: până la 250 de grame de materie.

Data prevăzută a aterizării este 24 septembrie, la o bază militară din deşertul din Utah, în vestul Statelor Unite, la aproape şapte ani după lansarea sondei Osiris-Rex, din statul Florida, în septembrie 2016.

Youtube video image

O cutie mare de metal și sticlă

Eşantioanele vor fi transportate apoi la Centrul Spaţial Johnson din Houston, în Texas, unde vor fi depuse într-o mare cutie din metal şi sticlă le aşteaptă, la care au fost atașate mânuși mănuşi albe și lungi, cu ajutorul cărora oamenii de știință vor efectua operațiunile necesare. Menţinerea unui mediu ermetic şi steril reprezintă o condiţie primordială pentru a nu contamina eşantioanele.

"Bazându-ne pe observaţiile făcute asupra asteroidului, ne aşteptăm la multe roci foarte întunecate, potenţial mai multe tipuri care vor conţine carbon şi compuşi organici", a declarat Nicole Lunning, care coordonează departamentul din cadrul NASA specializat în conservarea eşantioanelor. Aceşti compuşi reprezintă "elementele de bază ale vieţii", a explicat ea, subliniind totodată că nu este vorba despre elemente vii propriu-zise.

"Este lucrul care a motivat ideea de a colecta aceste eşantioane. Plasarea sondei pe acest tip de asteroid ne permite să înţelegem care sunt precursorii care au putut să alimenteze viaţa pe Terra", a adăugat specialista americană.

"Ingredientele Terrei"

Însă nu toate eşantioanele vor fi analizate imediat, pentru a lăsa astfel generaţiilor viitoare posibilitatea de a le studia cu ajutorul unor tehnologii noi. La fel s-a procedat şi cu eşantioanele de pe Lună aduse pe Pământ de astronauţii din programul Apollo, iar majoritatea lor sunt conservate tot la Centrul Spaţial Johnson.

Spre deosebire de fragmentele de asteroizi găsite uneori pe Terra după prăbuşirea lor naturală pe planeta noastră, cele prelevate de pe Bennu nu vor fi contaminate prin pătrunderea lor în atmosfera terestră. "Aceste eşantioane nu au lovit Terra", a subliniat o specialistă în geochimie de la NASA, Eve Berger, care aşteaptă cu nerăbdare sosirea eşantioanelor. "Ele nu au fost expuse la nimic, doar la condiţiile din spaţiul îndepărtat", a mai spus ea.

Un detaliu niciodată observat

Interesul privind analiza compoziţiei asteroizilor din Sistemul Solar se bazează pe faptul că aceste obiecte cosmice sunt compuse din aceleaşi materii care au format planetele, dar ele au rămas intacte.

Este oare posibil ca un detaliu care nu a fost niciodată observat până acum să fie descoperit în aceste eşantioane? "Nu se ştie niciodată", a răspuns cercetătoarea americană. "Vom şti mai multe despre acest lucru peste câteva luni, dar ar fi formidabil să fie aşa", a mai spus Eve Berger.

Articole similare

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel