Alec Baldwin va fi judecat pentru omor prin imprudență în cazul "Rust"
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
În ciuda eforturilor avocaților săi de a-i anula procesul, actorul Alec Baldwin va fi judecat începând de marți sub acuzația de omor prin imprudență, în urma incidentului armat care a dus la moartea directoarei de imagine a filmului western "Rust", transmite duminică AFP.

Procesul urmează să dureze aproximativ 10 zile şi se va desfăşura la un tribunal din Santa Fe, New Mexico, din sud-vestul SUA, urmând să ofere o încheiere acestei drame care se derulează din octombrie 2021 şi pentru care actorul în vârstă de 66 de ani riscă până la 18 luni de închisoare.

Actorul repeta pentru o scenă în octombrie 2021 folosind un revolver care ar fi trebuit să fie încărcat cu gloanţe oarbe. Unul dintre gloanţe era însă real, iar filmările au luat o turnură tragică după ce un foc de armă a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizorul peliculei, Joel Souza.

Acest accident, produs la un ranch din New Mexico, a şocat Hollywood-ul şi a provocat apeluri la interzicerea armelor de foc pe platourile de filmare.

Specialista în arme a filmului, Hannah Gutierrez-Reed, a fost deja condamnată în aprilie la 18 luni de închisoare pentru rolul jucat în acest accident. Ea a făcut apel la această condamnare.

Ea ar fi fost cea care a plasat glonţul real în replica pistolului de epocă folosit de Baldwin. Procuratura a criticat neglijenţa sa extremă, care a dus la "eşecuri constante de securitate" pe platoul de filmare.

Neexperimentată, tânăra a lăsat armele nesupravegheate şi nu s-a asigurat că gloanţele din revolver erau cu adevărat oarbe, încălcând protocoalele industriei cinematografice.

Însă acuzaţia nu a putut stabili modul în care muniţie adevărată - în principiu interzisă - a ajuns pe platoul de filmare. În cadrul anchetei Alec Baldwin a fost acuzat că s-ar fi comportat neobişnuit pe platourile de filmare.

"Presiunea domnului Baldwin asupra echipei de pe platourile de filmare a compromis în mod regulat siguranţa", au rezumat procurorii în documentele instanţei, denunţând un actor care "ţipa în mod regulat" la toată lumea şi care dorea să termine filmul mai repede.

Baldwin, care neagă că ar fi apăsat pe trăgaci, "a minţit în mod flagrant în legătură cu comportamentul" său de pe platoul de filmare, au afirmat procurorii. În primul său interogatoriu la Poliţie, actorul nu a afirmat că arma s-ar fi descărcat de una singură: această naraţiune a fost dezvoltată de el abia mai târziu, în timpul unui interviu televizat.

O expertiză realizată de FBI a ajuns la concluzia că pistolul manevrat de actor nu putea să tragă acel foc de armă fără să existe o presiune pe trăgaci. Expertiza este contestată însă de avocaţii care îl apără în instanţă pe Alec Baldwin.

Întrerupte de acest incident dramatic, filmările de la "Rust" au fost în cele din urmă finalizate în statul Montana, cu soţul rămas văduv al Halynei Hutchins, Mathew, în calitate de producător executiv. El a renunţat la procesul civil intentat actorului Alec Baldwin, în baza unui acord ai cărui termeni financiari nu au fost dezvăluiţi.

Articole similare

Greta Thunberg, arestată în timpul unui protest la Bruxelles

Activista de mediu din Suedia, Greta Thunberg, a fost...

Halle Bailey s-a despărțit de iubitul său, rapperul DDG

Halle Bailey s-a despărțit de iubitul său, DDG, la mai...


Top citite
Jennifer Aniston, Facebook

Jennifer Aniston a dezvăluit cum o umileau părinții ei la fiecare petrecere. Obiceiul grecesc care a traumatizat-o

FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @nagaets

Nana Mouskouri, retragere de pe scenă la 90 de ani: Cred că am făcut destul

facebook

Cum a intrat actorul Sebastian Stan în pielea lui Donald Trump, în "The Apprentice"

Spațiul

Astronomii se pregătesc pentru un eveniment extrem de rar. O "nouă" stea se va aprinde pe cerul nopţii

Șeful Interpol trage un semnal de alarmă privind un mare pericol!

Halle Bailey s-a despărțit de iubitul său, rapperul DDG



Cele mai noi articole

Halle Bailey s-a despărțit de iubitul său, rapperul DDG

Halle Bailey s-a despărțit de iubitul său, DDG, la mai...

Greta Thunberg, arestată în timpul unui protest la Bruxelles

Activista de mediu din Suedia, Greta Thunberg, a fost...

pixel