Alexandru Arșinel a murit. Lumea artistică din România este în doliu
Autor: Alexandru Negrici
Data publicării:
Alexandru Arșinel a încetat din viață, la vârsta de 83 de ani, după ce în ultimii ani s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate.

Alexandru Arșinel a murit, potrivit Antena 3.

Născut la  4 iunie 1939, în Dolhasca, Suceava, Arșinel a fost încurajat  de mama sa pentru a  se prezenta  la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de  Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator.

A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière, fapt ce avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care a durat  de peste 60 de ani. La absolvirea facultății, promoția 1962 - Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei - pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar.

În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu - Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin - Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian, iar din 1998 a devenit  directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.

Are o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim:

- Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000);

- Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor - "Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004),

- Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei 'Actualitatea Muzicală' a UCMR (2008),

- Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010),

- Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP, Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010,

- Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010),

- Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012),

- Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.

Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” - 1962, „Cerul începe la etajul trei” - 1967, Ultimele zile ale verii (1976), 'Ana și hoțul" - 1981, 'Ca-n filme - 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine' - 1987, 'Miss Litoral - 1990, 'Băiatul cu o singură bretea-1991, 'A doua cădere a Constantinopolului - 1994, 'Paradisul în direct' - 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” - 2001, ”'Războiul sexelor', 2007 - 2008 sau 'Toată lumea din familia noastră' - 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

A înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, "Femeile care ucid bărbații" de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.

A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale - 'Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță' sau 'La mulți ani viață!'. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones (cântăreț) sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai. Alexandru Arșinel  declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. 'Îl haleam pe Sinatra!” – mărturisea artistul într-un interviu. „Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (…) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși.

A fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.

Editura ALL i-a consacrat de trei cărți, apariții editoriale de mare succes: ”Alexandru Arșinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei” (2012), ”Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” de Oana Georgescu (2014) și ”Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche” de Aurel Storin.

Alexandru Arșinel a pus  mare parte a succesului pe seama susținerii primite din partea soției sale, Marilena, care l-a temperat și l-a motivat când a traversat momente dificile.

De asemenea, o altă femeie pe care actorul o nominalizează ca fiind parte importantă din cariera sa remarcabilă a fost  buna prietenă și parteneră de scenă Stela Popescu. 

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel