Alexandru Ciucu, gest romantic pentru Alina Sorescu. Ce spune artista: „Este doar pentru imaginea lui publică”
Autor: Andreea Cercel
Data actualizării:
Data publicării:
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu s-au reunit, pentru a-i organiza ziua de naștere Carolinei.

Recent a avut loc a 10-a aniversare a Carolinei, una dintre fiicele Alinei Sorescu și lui Alexandru Ciucu. Astfel, chiar dacă cei doi părinți se află în plin proces de divorț și nu au rămas neapărat în cele mai bune relații, după despărțire, aceștia s-au reunit de dragul micuței, pentru a-i organiza o aniversare de poveste. Astfel, entuziasmat de faptul că poate petrece extra timp cu copiii săi, designerul a cumpărat un cadou pe măsură, dar a pregătit și 3 buchete de flori, unul dintre ele pentru mama copiilor săi.

„Am fost foarte emoționat la petrecerea de 10 anișori ai Carolinei, mai ales că am avut ocazia să petrec extra timp cu fetele într-un weekend în care, în mod normal, nu le puteam vedea.  Carolina și-a dorit un cadou surpriză, așa că i-am adus cel mai mare urs de pluş pe care l-am găsit. Acum, Carolina și Raisa urmează să-i găsească împreună un nume și să-l integreze în mini colecția lor de pluşuri uriașe, din care mai face deja parte girafa Patricia, elefantul Robert, tigrul Tony și omida Penelope. 

Toate cele trei buchete de flori despre care m-ați întrebat, au fost alese de mine, optând pentru nuanțe de roz, iar două dintre ele au fost miniaturi, cam jumătate din mărimea unui buchet normal, pentru că erau destinate Carolinei și Raisei și le-am dăruit vineri, chiar de ziua Carolinei.  Pe cel de al treilea, l-am dăruit ieri Alinei la petrecere ca semn de prețuire pentru mama fetițelor noastre”, a declarat Alexandru Ciucu, pentru click.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Alexandru Ciucu (@alexandruciucuofficial)

Ce spune Alina Sorescu despre florile primite de la fostul soț

Dacă gestul făcut de fostul ei soț a fost privit cu ochi buni de mulți fani din comunitatea celor doi, care sperau chiar și la o împăcare, Alina Sorescu se pare că nu a fost copleșită de romantismului lui Alexandru Ciucu. Ba mai mult, artista nu s-a ferit nici de la a spune faptul că totul a fost făcut de dragul publicității.

„Este doar pentru imaginea lui publică, realitatea este total diferită. Mă abțin să spun mai multe, dar de exemplu, când ne întâlnim noi doi nu mă salută”, a declarat Alina Sorescu, pentru sursa citată.

Alexandru Ciucu nu le permite celor două fetițe să cânte

Mai mult, Alina Sorescu speră la un 2024 mult mai liniștit ca anul precedent, unde instanța să ia, în final, cea mai bună decizie pentru cele două fete. De asemenea, artista a dezvăluit și motivul pentru care fetițele nu merg constant în sala de repetiții, deși adoră să cânte.

„A fost un an complicat. Profesional a fost minunat, dar personal a fost complicat. A venit 2024 și sperăm că lucrurile vor intra într-o normalitate, atât îmi doresc!  Fetițele au talent amândouă, au ureche muzicală, au simț al ritmului. Ele vin la cursuri doar atunci când sunt la mine, pentru că tatăl lor nu este de acord, dar le place foarte mult.

E cam greu, orice activitate care nu are o continuitate e cam dificil de dus, dar recuperăm acasă. Cânt cu ele acasă, repet cu ele acasă și atunci când se poate să vină și ele cu mine, pentru că ele au un program, marți și joi într-o săptămână sunt cu mine și cealaltă marți și joi sunt cu tatăl lor, acelea fiind și zilele de repetiții.  Are și două weekend-uri pe lună, vacanțele la jumătate, asta până când se va termina procesul care se va relua din primăvară. (..)

Eu cer program stabil, tatăl lor cere program alternant. De doi ani e procesul. Va mai dura. Cred că asta înseamnă iubirea pentru copii, ca lor să le fie bine și ei au nevoie de stabilitate, să știe unde este acasă pentru ele”, a spus artista, la Pro Tv, în cadrul emisiunii La Măruță.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel