Amna, probleme serioase după emisiunea "Bravo, ai stil!": A fost un șoc și pentru mine
Autor: Andreea Cercel
Data actualizării:
Data publicării:
Amna a rămas cu probleme serioase, în urma participării la emisiunea de stil, de pe Kanal D.

Amna a rămas cu câteva probleme după participarea la emisiunea "Bravo, ai stil!". Vedeta spune că de atunci, părul îi cade extrem de tare, din cauza faptului că trebuia să se coafeze de foarte multe ori pe zi. Acum, artista se chinuie cu diverse tratamente pe care le face regulat, pentru a-l ajuta pe acesta să revină la starea inițială.

„Culmea este că nu în timpul sarcinii sau după naștere au apărut problemele mele cu părul, ci după „Bravo, ai stil!”, unde mă coafam de trei ori pe zi, timp de câteva luni și cred că părul a fost foarte stresat în acea perioadă”, a povestit Amna potrivit Ego.ro

"A fost un șoc și pentru mine"

În primă fază, vedeta a fost destul de speriată de căderea accelerată a părului, neînțelegând care este motivul. Acest lucru a fost alimentat cu atât mai mult cu cât Amna nu a avut asemenea probleme nici pe timpul sarcinii.

„Chiar a fost un șoc și pentru mine când am văzut că îmi cade părul, mai ales că eu nici nu am ținut diete după sarcină. Că se spune că și din pricina dietelor drastice ajunge să-ți cadă părul. Dar eu nu m-am îngrășat în sarcină. Am luat 9 kilograme și am ieșit din spital cu un kilogram și jumătate în plus, dar acel kilogram s-a ținut de mine vreun an. Nu am ținut vreo dietă drastică, dar pot să spun că după 6 seara nu mâncam și îmi cântăream alimentele. Vorbeam cu nutriționistul și medicul meu ginecolog, astfel încât să pot să îi dau copilului caloriile necesare, dar să nu exagerez. Că asta e tendința atunci când alăptezi, să mănânci mai mult”, a mai declarat artista.

Vedeta a fost infectată de trei ori cu COVID-19

„Am auzit și eu multe paciente că au rămas fără păr după ce au făcut Covid-19. Eu mulțumesc lui Dumnezeu nu am avut efectele acestea. Am avut Covid de 3 ori. Am avut forme nu tocmai ușoare. Am avut o formă care m-a dus la Balș. Asta prima oară, iar apoi a fost controlabil. A trecut mai ușor. Chiar și așa nu am avut probleme cu părul după ce am trecut prin boală. Faptul că am stat coafată non-stop a fost principalul factor.”, a mai dezvăluit Amna.

Ce o ajută pe artistă să se mențină mereu optimistă

Amna se declară a fi o pasionată a sportului. Acesta nu doar că o ajută să se mențină în formă, dar îi și dă vedetei o stare extrem de pozitivă.

„Cred că pe mine mă ajută să mă mențin așa pozitivă faptul că fac foarte mult sport. Fac toate sporturile posibile. Merg la o sală de antrenamente și fac așa: luni-yoga, marți-pilates, miercuri-zumba, joi-pilates și apoi vineri, din nou yoga. În fiecare zi fac ceva. Crede-mă că pentru creier este mană cerească. E un „drog” foarte bine primit.”, a mai spus ea.

Articole similare

Rugăciunea zilei de joi. Citește-o cu atenție!

Această rugăciune poate fi rostită în fiecare dimineață...


Top citite
Rapperul Travis Scott

Travis Scott vine în România! Cât a costat să cânte în Costinești

Foto: Costinești, flickr/brianj.lowe

Cazarea în Costinești, mai scumpă decât în Bali. Venirea lui Travis Scott a aruncat în aer prețurile

Captura Instagram

Delia a început să danseze de fericire pe TikTok: Vine băiatu

Captura Youtube

Dorian Popa a explicat de unde provine vorba "Hâtz Johnule". Totul a plecat din 1994

Captura Youtube

Câți bani a strâns Selly până acum. Tatăl influencerului: Andrei a cheltuit până la 18 ani cât tot neamul meu

Bătălia dintre Kim Kardashian și Taylor Swift / Facebook

Bătălia dintre Kim Kardashian și Taylor Swift


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Deep Purple lansează un nou album

Legendara trupă rock va lansa albumul pe 19 iulie, iar single-ul principal...

Jon Bon Jovi a vorbit despre căsnicia sa cu Dorothea Hurley

Jon Bon Jovi, în vârstă de 62 de ani, este un rocker...

pixel