Ce a făcut Gina Pistol la nunta Monicăi Bîrlădeanu
După ce au spus cel mai sincer „DA” din viețile lor,...
"Banii de pe cele trei ediții "Dansez pentru tine" i-am dat pe un apartament, mai exact 90.000 de euro pe care l-am pierdut. După ce m-am întors din Mexic am cumpărat pe plan un apartament și nu s-a mai construit, au intrat în faliment, au fugit cu banii, i-am dat în judecată și eu și încă 1000 de familii, dar la masa credală s-a înscris banca înaintea noastră, iar noi familiile n-am mai primit nimic. A fost un șoc acest eșec financiar, pierduse prima dată toți banii din Andre, când am aflat la 18 ani că nu mai era vreun leu, iar apoi banii mei strânși din aceste ediții plus concertele mele din perioada aia i-am dat acolo și i-am pierdut.
Am luat-o de la capăt din nou, să nu plec în vacanțe, să nu-mi iau haine, să strâng, să strâng și într-un final am construit casa în care locuiesc acum. Casa după care am mai avut o luptă că jumătate nu era a mea și a trebuit s-o răscumpăr după ce ne-am despărțit și am plătit încă pe atât. Am construit-o cu vreo 200.000 de euro și am mai dat încă vreo 200.000 ca să cumpăr și cealaltă jumătate, iar acum toată este a mea. Ea valorează vreo 800.000-900.000 acum, dar am muncit pe brânci pentru banii aceștia", a explicat Andreea Bălan în podcast-ul lui Bursucu.
"Acum înțeleg de ce ești o chitră. Andreea Bălan este genul de persoană pe care să n-o suni niciodată când ai nevoie de bani. Eu dacă aveam nevoie de 100 de euro, preferam să n-o sun pe Andreea", a spus Bursucu.
"Nu-mi cere niciodată bani, da, nu dau împrumut. Avans dau, pot să dau avans", a continuat artista.
"Să vă povestesc o fază. Am sunat-o candva și i-am zis că vreau să-mi cumpăr ceva și aveam nevoie de niște bani și mi-a zis stai sa vedem ce concerte avem (era în perioada în care mergeam cu ea) și mă sună după 10 minute să-mi spună că poate să-mi dea, nu mai știu suma, că-mi dă în avans că avem 4 evenimente în 2 săptămâni și i-am zis da, perfect, dar ce legătură are? Și mi-a zis că nu dă niciodată bani împrumut", a povestit Bursucu.
După ce au spus cel mai sincer „DA” din viețile lor,...
Uitați de trucuri sau dulciuri, Halloween-ul este despre...
Pe TikTok, batoanele de ciocolată bogate, crocante și pline de arome au...
Halloween-ul este o sărbătoare...
Melodiile înfricoșătoare sunt perfecte pentru luna...
Ozzy Osbourne a reluat consumul...
După ce au spus cel mai sincer „DA” din viețile lor,...
Uitați de trucuri sau dulciuri, Halloween-ul este despre...
Pe TikTok, batoanele de ciocolată bogate, crocante și pline de arome au...
Halloween-ul este o sărbătoare...
Ozzy Osbourne a reluat consumul...
Melodiile înfricoșătoare sunt perfecte pentru luna...