Angajații din sănătate vor salarii mărite cu cel puțin 15%. Se anunță proteste în toată țara
Autor: Liana Ganea
Data publicării:
Salariații din sistemul public de sănătate cer mărirea salariilor cu minimum 15%. Federația Sanitas anunță că va organiza proteste până se va ajunge la rezultatul dorit, motivul invocat fiind rata crescută a inflației.

Angajații din sănătate și asistență socială mai cer Guvernului și o negociere în ceea ce privește proiectul noii legi a salarizării din fonduri publice, informează Agerpres. „Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas întrunit în sesiune extraordinară marţi, 17 ianuarie 2023, a analizat nivelul de nemulţumire al salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi problemele cu care se confruntă cele două sisteme la începutul acestui an”, se arată în comunicat.

Consiliul Național al Federației a hotărât demararea acțiunilor de protest în toate unitățile sanitare și de asistență socială. Acesta se gândește și la deschiderea unui conflict colectiv de muncă în cazul în care Guvernul Românie nu acordă atenția necesară care să ducă la soluționarea cererilor. „Acţiunile de protest vor fi organizate şi desfăşurate gradual, în baza şi conform noii legi a dialogului social, până la soluţionarea revendicărilor noastre şi la îmbunătăţirea semnificativă a situaţiei membrilor noştri de sindicat”, se mai spune în comunicat.

Nemulţumiri şi întârzieri

De peste un an se promite un calendar complet de punere în aplicare a legii nr. 153/2017, lege care ar fi trebuit să ofere angajaților din sistem drepturile pe care legea le prevede. „Ţinând cont de faptul că, deşi actuala lege de salarizare nu a fost integral pusă în aplicare, mai sunt doar două luni până când Guvernul ar trebui să redacteze o nouă lege a salarizării asumată prin PNRR, lege care nu a fost negociată cu partenerii sociali nici măcar la nivel de principii până la acest moment”, se mai arată în comunicat

Angajații se mai plâng și de faptul că „experienţa nefastă a apariţiei actualei legi, cu toate greşelile, inechităţile şi discriminările acesteia cauzate de aroganţa unei echipe guvernamentale care a considerat că nu sunt necesare consultările cu partenerii sociali pentru redactarea unui astfel de document legislativ”. Acest lucru afectează peste jumătate din angajații sistemului public de sănptate și asistență socială.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel