ANPC: 37 de controale, la furnizorii de energie electrică şi gaze
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, a anunţat că în ultima săptămână au fost controlaţi 37 de furnizori de energie electrică şi gaze, constatându-se faptul că doi operatori au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor.

Precizările au fost făcute după ce purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunţat că premierul Nicolae Ciucă a solicitat autorităţilor competente să verifice situaţia facturilor, scrie Agerpres. 

"Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă a solicitat autorităţilor cu competenţe în domeniu să verifice situaţia facturilor sesizate ca fiind neconforme cu plafoanele stabilite de către Guvern", a declarat Cărbunaru, la o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Mihai Culeafă a precizat că în urma reclamaţiilor primite din partea consumatorilor şi a sesizării publice făcute de către ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe data de 6 ianuarie au început controale la toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze.

"Până în momentul de faţă au fost controlaţi 37 de operatori economici, cu unul sau mai multe puncte de lucru în toată ţara, unde au fost depistate câteva neconcordanţe în ceea ce priveşte legea 259 de compensare şi plafonare a preţurilor. Aş vrea să dau două exemple relevante în acest sens: doi mari operatori economici au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor, menţionând faptul că au întârziat normele de aplicare a legii. De asemenea, au calculat noile preţuri pornind de la valoarea lor fără TVA. În acest caz s-a propus încetarea de practici comerciale incorecte. Controalele vor continua în perioada următoare şi se vor intensifica în toată ţara, la absolut toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze", a spus Culeafă.

Sancţiunile aplicate furnizorilor



În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate furnizorilor care încalcă legea, Culeafă a declarat că acestea pot consta în avertismente sau amenzi în valoare de până la 50.000 de lei. Măsurile complementare vizează refacerea facturilor.

Culeafă a explicat paşii de urmat în cazul în care consumatorii primesc o factură neconformă. El a subliniat că beneficiarii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, pentru "a soluţiona pe cale amiabilă" litigiul.

"Acolo unde nu există înţelegere, consumatorul de poate adresa ANPC şi va primi un răspuns cu celeritate. De asemenea, vom verifica punerea în aplicare a legii de plafonare şi compensare. Urmărim în primul rând clauzele contractuale şi respectarea normelor legale de către operatorii economici", a menţionat el. 

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel