Arad: DSP, nevoită să apeleze la voluntari pentru emiterea amenzilor
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad apelează la voluntari pentru a putea face faţă numărului mare de amenzi pe care trebuie să le emită pe numele celor care nu au completat la frontieră formularul digital, peste 1.700 de sancţiuni fiind date până acum.

După ce în lunile trecute instituţia a mai apelat la voluntari pentru a putea face la timp anchetele epidemiologice sau pentru a introduce datele legate de pandemie în platforma naţională, acum cere sprijin pentru a putea aplica amenzi.

"Suntem nevoiţi să apelăm la voluntari, doar că de această dată nu are legătură cu introducerea de pozitivi din valul cinci, ci este vorba de volumul de muncă ridicat pentru a emite amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România. Am emis până acum 1.745 de amenzi doar pentru judeţul Arad, fiecare de 3.000 de lei, cu posibilitatea de a se plăti jumătate din suma minimă în termenul legal de 15 zile, adică 1.000 de lei. Este o problemă serioasă, unii au încasat mai multe amenzi pentru că au avut drumuri repetate în Ungaria sau în diferite ţări şi nu au completat formularul obligatoriu când au revenit în ţară", a declarat miercuri, pentru Agerpres, şeful DSP Arad, Horea Timiş.

Obligaţia de a completa formularul digital



El a amintit că în vederea identificării contacţilor unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României sau maximum 24 de ore după intrare toate persoanele au obligaţia de a completa formularul digital.

DSP Arad primeşte de la Poliţia de Frontieră datele privind persoanele care intră în ţară, a explicat Horea Timiş.

"Dacă cineva a trecut graniţa şi nu a completat formularul în 24 de ore, se emite amenda instant, la fel ca şi în cazul rovinietei. Dacă cineva a trecut zilnic graniţa şi nu a completat acel formular, zilnic se va emite amenda", a mai spus şeful DSP Arad.

Completarea documentului se face în format digital prin accesarea adresei web plf.gov.ro. 

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel