Ariana Grande a divorțat oficial de Dalton Gomez. Ce sumă trebuie să plătească artista fostului soț
Autor: Valentina Miu
Data publicării:
Divorțul dintre cântăreața americană Ariana Grande și Dalton Gomez este acum oficial, după aproape trei ani de căsnicie.

O hotărâre a Curții Superioare din Los Angeles a finalizat marți divorțul dintre starul pop în vârstă de 30 de ani și brokerul imobiliar în vârstă de 28 de ani. Conform înțelegerii lor, Ariana Grande trebuie să-i plătească 1,25 milioane de dolari (980.000 de lire sterline) lui Dalton Gomez.

Ariana Grande a depus cererea de divorț în urmă cu șase luni, invocând nepotriviri de caracter. Relația cuplului a început în ianuarie 2020, cu puțin timp înainte de pandemia Covid-19. Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii „mici și intime” la casa ei din Montecito, California, în mai 2021, relatează BBC.

Pe lângă plata unică, înțelegerea îi acordă lui Dalton Gomez și jumătate din veniturile obținute din vânzarea casei lor din Los Angeles. De asemenea, Ariana Grande va plăti până la 25.000 de dolari pentru onorariile avocaților săi și nu va plăti nicio pensie alimentară viitoare.

Potrivit actelor de judecată, cei doi s-au despărțit în urmă cu mai bine de un an și au avut un acord prenupțial în vigoare. De asemenea, nu au existat dispute legale și nu aveau copii, ceea ce a permis ca divorțul să fie finalizat rapid. Dalton Gomez, care a crescut în sudul Californiei, lucrează de un deceniu pe piața imobiliară de lux, potrivit profilului său de pe site-ul AKG. El și Ariana Grande au fost văzuți prima dată sărutându-se în februarie 2020 la un restaurant din Los Angeles.

În luna mai a aceluiași an, ei au avut prima apariție publică împreună în calitate de cuplu. În luna decembrie, vedeta pop și-a anunțat logodna într-o postare pe Instagram.

Ariana Grande, câștigătoare a două premii Grammy, și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, intitulat Eternal Sunshine, pe 8 martie. Ea va juca, de asemenea, în adaptarea cinematografică a musicalului Wicked, în rolul vrăjitoarei bune Glinda, alături de actrița engleză Cynthia Erivo, câștigătoare a premiului Tony, de actrița malaeziană Michelle Yeoh, laureată a unui Oscar, și de actorul american Jeff Goldblum. Filmul este programat să fie lansat în noiembrie.

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

pixel