Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Spre sfârșitul anilor '80 atmosfera tot mai apăsătoare din România nu scăpa nici observatorilor străini, prezenți la misiunile diplomatice de al București.
Cu o săptămână înainte de 1 decembrie, pe 24 noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu era reales secretar general al partidului, la al XlV-lea congres al PCR.
Nimeni nu îndrăznea să creadă că lucrurile s-ar putea schimba prea curând, iar lucrurile e posibil să-i fi luat prin surprindere și pe cei din cadrul personalului ambasadelor din România.
O telegramă trimisă de Ambasada SUA la București surprinde foarte bine situația extrem de încordată din țară, dar nu lasă să se întrevadă iminența căderii regimului Ceaușescu.
În telegrama din 27 noiembrie 1989, trimisă către Departamentul de Stat și alte instituții interesate, se expun, pe scurt, ultimele evoluții din țara noastră, fiind făcute și câteva scurte considerații privind situația de fapt.
În documentul desecretizat de către CIA la 30 de ani de la Revoluție se arată că Ceaușescu a fost reales, în mod unanim, Secretar General al PCR pentru încă cinci ani, continuându-se agenda politică stalinistă, care respingea orice fel de reforme politice sau economice. Autorii remarcă faptul că nu au fost făcute decât schimbări minore în structura aparatului de conducere.
Era evident că realegerea lui Ceaușescu va conduce la adâncirea izolării țării pe plan internaționale, fiind evidențiate absențele în masă a trimișilor majorității statelor europene, de la congres absentând și reprezentanță unor partide comuniste din Europa.
În comunicările desecretizate până acum nu apare nicio referire la iminența schimbării regimului Ceaușescu. Într-o altă telegramă din 18 noiembrie 1989, cu titlul ”România: Ultima redută a Blocului Comunist” se arată că majoritatea românilor s-au resemnat și consideră că protestele sunt inutile atât timp cât Ceaușescu rămâne la putere.
Totuși autorii analizei sunt de părere că, în momentul în care Ceaușescu ”va părăsi scena”, se vor petrece schimbări rapide și radicale, posibil ”însoțite și de violență”.
În telegrame se mai arată că Ceaușescu nu va renunța la linia dură și va încerca o strângere a relațiilor cu regimurile totalitare asemănătoare, în special cele din Asia de Est, concomitent cu o înăsprire a controalelor la frontieră.
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...