Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
"De astăzi, intră în vigoare încă două măsuri importante din pachetul "Sprijin pentru România", prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri.
1 - Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20 la 30 de lei.
2 - Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei (după cel acordat în ianuarie celor cu pensii sub 1.600 de lei)", a scris Ciucă pe Facebook.
El a precizat că Guvernul va continua să implementeze măsuri de sprijin pentru cetăţeni în această perioadă.
"Misiunea noastră este să trecem cu bine ţara prin crizele multiple care ne afectează şi să demarăm reformele masive asumate prin PNRR", a adăugat prim-ministrul potrivit Agerpres.
Tot vineri premierul Nicolae Ciucă a afirmat, că este esenţială asigurarea cantităţilor de gaze naturale care să permită aprovizionarea cetăţenilor şi derularea în bune condiţii a activităţilor industriale, menţionând că după începerea exploatării la Marea Neagră, care a suplimentat cu 10% producţia internă, eforturile instituţiilor şi companiilor trebuie să se concentreze pe creşterea capacităţilor de producţie, depozitare şi extracţie din depozite.
Prim-ministrul a convocat, la Palatul Victoria, reuniunea Grupului de Lucru Interdepartamental pentru probleme de Securitate Energetică (GLISE), unde a fost analizată situaţia aprovizionării cu gaze necesare atât gospodăriilor, cât şi funcţionării economiei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, participanţii cu atribuţii în domeniu au arătat că graficul de alimentare a depozitelor de gaze naturale este în parametrii conveniţi, România depozitând, deja, mai mult de jumătate din ţinta asumată la nivel european, de 80 la sută, respectiv 43 la sută.
"Este esenţial să asigurăm cantităţile care să permită atât aprovizionarea cetăţenilor, cât şi derularea în bune condiţii a activităţilor industriale. După începerea exploatării la Marea Neagră, care a suplimentat cu zece la sută capacităţile interne de producţie de gaze naturale, eforturile instituţiilor şi companiilor responsabile trebuie să se concentreze pe creşterea capacităţilor de producţie, depozitare şi extracţie din depozite", a subliniat premierul, conform sursei citate.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că preţurile la carburanţi au scăzut, acest lucru fiind "o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării", iar în perioada următoare este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate.
"Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă", a scris Ciucă, pe Facebook.
Premierul a mai transmis că pentru transportatori este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adiţional parte din preţul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro.
"Prin acest pachet de măsuri am evitat penuria şi raţionalizarea carburantului - aşa cum se întâmplă deja în alte state - şi am generat o scădere a preţului pe care bugetul de stat să o poată susţine fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute preţuri la carburant din Europa şi trebuie să rămână aşa", a adăugat Nicolae Ciucă.
Ordonanţa privind reducerea cu 50 de bani a preţului la carburanţi a intrat în vigoare în această noapte.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Un student la o universitate...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...