Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Echipele de salvare australiene au evacuat luni peste 100 de persoane de pe acoperişuri după ce un mic oraş din estul Australiei a ajuns sub ape în urma unei viituri, au anunţat autorităţile, potrivit AFP și Agerpres. Precipitaţiile abundente căzute în weekend asupra unei mari părţi a statului New South Wales (est), deja afectat de ploi, au făcut ca apele să crească peste noapte, izolând oraşe şi comunităţi.
În localitatea Eugowra, cu 800 de locuitori, situată la 350 de kilometri vest de Sydney, numeroşi localnici s-au grăbit să se urce pe acoperişuri pentru a se pune la adăpost.
Posturile locale de televiziune au arătat oraşul transformat într-un lac noroios, doar acoperişuri şi copaci rămânând deasupra apei.
"Doar în Eugowra am avut 140 de salvări legate de inundaţii. Peste 100 dintre acestea au fost salvări de pe acoperişuri", a declarat ministrul serviciilor de urgenţă din New South Wales, Stephanie Cooke.
"Cei rămaşi blocaţi au fost transportaţi în siguranţă cu barca şi cu elicopterul", a precizat aceasta, calificând situaţia drept "foarte gravă, nu doar în Eugowra, ci în multe locuri".
Potrivit serviciilor de urgenţă ale statului, 173 de operaţiuni de salvare au avut loc începând de luni dimineaţă.
Noua Zeelandă a trimis luni 12 persoane pentru a ajuta Australia în lupta împotriva inundaţiilor, a declarat Cooke, iar serviciile de urgenţă din New South Wales sunt, de asemenea, în contact cu autorităţile americane şi singaporeze pentru obţinerea de ajutor suplimentar. Peste 150.000 de fulgere au fost înregistrate în acest stat în 24 de ore, potrivit biroului de meteorologie.
Oraşul Forbes, situat la vest de Eugowra, a primit 118 mm de ploaie în 24 de ore, cea mai mare cantitate zilnică de precipitaţii din ultimii 28 de ani, a precizat aceeaşi sursă. Coasta de est a Australiei a primit precipitaţii abundente în mai multe reprize în ultimii doi ani, ca urmare a unor cicluri consecutive ale fenomenului meteorologic La Nina.
În martie, inundaţiile catastrofale de pe coasta de est au provocat moartea a peste 20 de persoane. Zeci de mii de locuitori din Sydney au primit ordin de evacuare în iulie, când inundaţiile au lovit din nou periferia oraşului.
Oamenii de ştiinţă consideră că schimbările climatice ar putea face ca perioadele de inundaţii să devină mai extreme, deoarece aerul mai cald reţine mai multă umiditate.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...