Babasha: ”În 24 de ore un artist a fost huiduit, tot internetul a sărit să-l apere și în a 2-a seară s-a schimbat ceva”
Autor: Mihai Preda
Data publicării:
Vlad Babasha a vorbit la podcastul lui Damian Draghichi despre experiența cu Coldplay. Senzația mea principală după podcast a fost a unui personaj cu extrem de mult bun-simț, coerent și de o puritate de care are nevoie scena românească. 

”Prima oară cei de la Coldplay au vrut să cântăm o piesă care se numește ”Nebunia lui Babasha”, care nu are cea mai frumoasă poveste, este o manea autentică pe care o asculți atunci când vrei să dansezi. Eram foarte agitat, îmi ziceam: ”eu nu pot să cânt așa ceva”. Dar în sufletul meu știam că eu o să cânt ”Păi Naa”, pentru că era cea mai ”spălată” piesă din repertoriu. Oricum eu când am compus piesa asta nu m-am gândit că o să fie cântată în fața a 50000 de oameni, era strict o caterincă. Consider că muzica trebuie doar simțită și trăită.”

Cum a fost prima repetiție

”Eu am ajuns la repetiție înaintea lui Chris Martin și m-am apucat să fac 2-10-uri și vocalize. Chris Martin a fost foarte încântat de ce auzea, și văd un om la 2 metri, numai un zâmbet care era foarte încântat de ce auzea. El mi-a spus să încep cu vocalizele, el fiind poate nefamiliarizat cu contextul muzical din România. Chris Martin știa melodia mea, a știut ce acorduri să ia, toată lumea se uita la mine și Chris Martin mă acompania. Un om super mișto. 

Fanii lui adevărați înțeleg ce fel de om este și cât de optimist și pozitiv. Cât am interacționat cu el, m-a susținut. 

Eu eram conștient că vin cu o manea la 50000 de mii de oameni care au venit să asculte rock. I-am zis că o să fie publicul foarte împărțit și se vor naște controverse. Chris mi-a zis că nu contează, ăsta e scopul. Dar nu aș fi refuzat asta niciodată. 

Mama nu a știut. I-am spus surorii mele cu o zi înainte. Nu ne-au lăsat să trecem când a fost să facem sound-check-ul organizatorii români pentru că nici măcar ei nu știau. Am stat o jumătate de oră la intrare. ”

A fost sau nu a fost despre rasism?

”Când am intrat pe scenă oamenii m-au aplaudat. După ce a început melodia oamenii au început să mă huiduie. Lumea a huiduit alegerea lui Chris Martin și nu pe mine. Eram foarte emoționat, dar când am intrat pe scenă n-am mai simțit nimic. Dar odată ce huiduielile au crescut, am avut noroc că am văzut-o o secundă pe sora mea, de atât am avut nevoie. Jur că nu-mi mai aduc aminte cum s-a terminat momentul. Dar când am mers în backstage, am revenit cu picoarele pe pământ și am auzit huiduielile, eram într-un șoc. Mă înjurau și vorbeau despre rasa mea. 

Mesajele pe care le-am primit au fost deosebit de rasiste, dar le fac față râzând. Sunt om și atât. Da, romii sunt marginalizați, dar asta nu spune nimic despre mine, asta spune multe despre tine. Eu nu ți-am făcut nimic.” 

Reacția lui Chris Martin

”M-a luat în brațe și m-a întrebat dacă sunt ok. Nu prea am apucat să vorbesc atunci cu el. Foarte multe vedete de la noi s-au comportat extraordinar pentru mine, inclusiv străini. În seara aia nu am dormit deloc.

Pe Chris l-a durut treaba asta, dar era foarte încântat să facem și al doilea concert, să lăsăm un mesaj. Nu m-am așteptat să mă cheme în a doua seară. Pentru că eu nu voiam. A doua seară nu mai aveam nicio emoție. M-am bucurat foarte tare de mesajul pe care l-au primit oamenii. Nu era vorba de numele meu, m-aș fi bucurat la fel de mult pentru oricine din comunitate. În 24 de ore un artist a fost huiduit, tot internetul a sărit să-l apere și în a 2-a seară s-a schimbat ceva. S-a bucurat și Chris enorm. Chiar am simțit prezența lui Dumnezeu cu ploaia. 

Chris m-a întrebat dacă mai vreau să mă urc pe scenă că îi era frică că o să-mi distrugă cariera. S-au interesat foarte tare dacă eu sunt bine. O dovadă a diferenței de gândire.”

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel