Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Miorcani din comuna Rădăuţi Prut a fost internat pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", după ce ar fi agresat un alt bărbat de 63 de ani şi l-ar fi aruncat într-o fântână, victima decedând la scurt timp, a declarat, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.
Potrivit acestuia, autorul locuia în aceeaşi casă cu victima, iar în noaptea de 13 spre 14 ianuarie cei doi ar fi avut un conflict spontan, care a degenerat.
"După ce l-a agresat în locuinţă, autorul l-a transportat cu roaba şi l-a aruncat într-un puţ situat la câteva sute de metri de locuinţă. A doua zi dimineaţă, vecinii au sesizat că bărbatul respectiv nu este la locuinţă şi nu a fost foarte greu să se stabilească cine este autorul. De altfel, victima se afla în grija autorului şi locuiau împreună. Sunt serioase dubii cu privire la starea psihică a autorului. A fost internat în vederea efectuării medico-legale psihiatrice", a afirmat Chihaia.
Autorul faptei, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru o tentativă de omor, este acum anchetat pentru omor calificat.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...