Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
Brazilianul Raphinha a înscris singurul gol, în minutul 27. El a recuperat mingea la intrarea în careu după o pasă greşită a lui Eder Militao şi l-a învins pe Thibaut Courtois, care a fost decisiv de mai multe ori de această partidă.
Antrenorul Barcei, Xavi, a lăudat impactul pe care l-a avut Lewandowski. Fostul vârf al lui Bayern Munchen a fost înlocuit la pauză de Pierre-Emerick Aubameyang.
"Robert este o vedetă mondială. O vedetă mondială care a venit la noi cu o modestie incredibilă", a declarat Xavi, adăugând că polonezul s-a adaptat la echipă "foarte repede".
"Pentru mine nu există amicale", a spus Xavi după victoria împotriva lui Real Madrid.
Toate cele 65.000 de locuri de pe Allegiant Stadium au fost pline pentru acest meci de prestigiu. Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în SUA, Barca impunându-se cu 3-2 la Miami pe 30 iulie 2017.
Meciul face parte din cadrul unui turneu din Statele Unite, Soccer Champions Tour, la care mai participă Juventus Torino şi formaţiile mexicane America şi Chivas. Aceste echipe se înfruntă între 22 şi 30 iulie, scrie Agerpres.
FC Barcelona "este singurul club din lume care nu are bani dar poate cumpăra orice jucător", a declarat antrenorul lui Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, după ce gruparea spaniolă, ce are mari datorii, l-a transferat de la bavarezi pe fotbalistul Robert Lewandowski, scrie AFP.
"Au cumpărat mulţi jucători, eu nu ştiu cum: este singurul club din lume care nu are bani dar poate cumpăra orice jucător, pentru mine asta e o nebunie", şi-a exprimat Nagelsmann uimirea într-o conferinţă de presă la Washington, unde Bayern este în turneu.
"Ei găsesc soluţii. Eu nu ştiu cum, însă da, au o echipă mai bună decât în sezonul trecut", a adăugat antrenorul de 34 de ani.
După un conflict de mai multe săptămâni între Lewandowski şi şefii lui Bayern, campioana Germaniei a acceptat în cele din urmă să-l vândă pe atacantul polonez Barcei pentru 45 de milioane de euro, plus 5 milioane de euro bonusuri. Lewandowski mai avea un an de contract cu Bayern, pentru care marca mai mult de 50 de goluri pe sezon.
"A fost o afacere bună pentru Bayern. E greu, a dat multe goluri şi a fost una din marile vedete ale lui Bayern, însă ar fi plecat oricum, dacă nu în acest sezon, în cel următor, aşa că am fi avut provocarea un an mai târziu, iar de aceea acordul nu e atât de rău pentru Bayern", a spus Nagelsmann.
Înainte de "Lewi", Barca a fost foarte activ în actualul mercato, întărindu-se cu extrema braziliană Raphinha, pentru care a plătit 60 de milioane de euro, cu fundaşul danez Andreas Christensen şi mijlocaşul ivorian Franck Kessie, liberi de contract. De asemenea, clubul i-a prelungit înţelegerea extremei franceze Ousmane Dembele, care va avea un salariu mai mic, potrivit presei spaniole.
Nu este prima dată când oficialii clubului din Munchen, care se mândresc cu menţinerea unor finanţe sănătoase în ciuda impactului pandemiei de Covid, au criticat clubul catalan.
La sfârşitul lunii iunie, când Barca era deja interesată de Lewandowski, fostul preşedinte Uli Hoeness a fost sarcastic: "Se pare că sunt artişti ai finanţelor, care, în ciuda datoriilor grele, că găsesc mereu o bancă care să le dea bani pentru a face astfel de oferte".
În martie 2021, clubul catalan era "într-o situaţie de faliment contabil", cu o datorie abisală, probleme de cash-flow şi o masă salarială uriaşă, potrivit fostului director general al Barcei, Ferran Reverter.
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...