Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - RAAPPS, fostul președinte al României Traian Băsescu este obligat să părăsească vila de protocol.
Traian Băsescu trebuie să evacueze spațiul în maxim 60 de zile scrie informarea RA-APPS, transmisă mediafax.
Motivul transmiterii somației îl reprezintă Hotărârea instanței, prin care fostul președinte a fost declarat ca având calitatea ”de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”.
„Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare”, se arată în răspunsul RAAPPS.
Traian Băsescu locuiește, din 2015, în vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală, asigurată de RA-APPS.
Înainte de Traian Băsescu, în vila din primăverii a locuit în anii 90 primul premier post-Revoluție Petre Roman, iar mai apoi a rămas acolo doar fosta sa soție, Mioara Roman.
Potrivit acesteia, imobilul este unul destul de mic, având o sufragerie de 21 de metri pătrați, plus bucătărie, o cameră de așteptare si o baie de serviciu. La etaj sunt 3 dormitoare cu o baie, scrie Stirileprotv.
”E o casă comunistă, făcută în anii 63 și are camerele mici, biroul 16 si un living, o sufragerie. Există o singură cameră de 27 de metri. În sufrageria de 21 de mp nu am putut pune niciodată sufrageria Florentină pe care a lăsat-o moștenire mama mea. Nu vreau sa fac glume deplasate, dar ideea că stă în biroul lui Petre Roman, care orice am spune este un personaj istoric...”, spunea Mioara Roman despre vila în care urma să se mute Traian Băsescu.
Fostul președinte se declara nemulțumit de locuința pusă la dispoziție de RA-APPS.
"Vă atenţionez că, din acest punct de vedere, întreaga responsabilitate pentru eventuale evenimente sau incidente ce ar putea să apară în timp (violarea intimităţii, intrarea prin efracţie în curte sau în locuinţă, afectarea siguranţei mele şi a familiei mele etc) vor fi în responsabilitatea RA-APPS şi a Guvernului prin Victor Viorel Ponta, Ion Moraru (fostul secretar general al Guvernului-n.r.) şi Darius Vâlcov (fost ministru de Finanţe-n.r.), în calitate de semnatari ai HG 60/2015", scria Băsescu, citat de Adevărul.
Citește și: Polițist, reținut pentru luare de MITĂ. Vindea informații din dosare
Analistul politic a vorbit despre decizia RA-APPS de a-i trimite o cerere de evacuare lui Traian Băsescu, fiind de părere că fostul președinte va tergiversa cu anii mutarea din locuința de protocol.
”Eu nu cred că se întâmplă atât de repede, mai ales că domnul Băsescu nu va recunoaște decizia instanţei. Instanţele ştiţi bine câtă credibilitate au, în România - spre zero -, după abuzurile acelea înspăimântătoare comise, niciodată reparate, niciodată condamnate de către oficialităţi, de Guvern", a spus Bogdan Chirieac, la Antena 3, potrivit DCNews.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...