Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
Karim Benzema, de la Real Madrid, a marcat miercuri împotriva lui PSG un hat-trick în urma căruia a devenit cel mai în vârstă fotbalist din istoria UEFA Champions League, din 1992 încoace, care reușește o astfel de performanță.
Cariera lui Benzema este la cel mai înalt nivel, deși acum câțiva ani lucrurile păreau că nu o să se termine prea confortabil pentru starul lui Real Madrid și a naționalei Franței.
Anul trecut, un judecător i-a dat lui Benzema o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare și i-a ordonat să plătească o amendă de 75.000 de euro pentru o tentativă de a-l șantaja pe coechipierul de la națională, Mathieu Valbuena.
Cazul datează din iunie 2015, când cei doi fotbalişti se aflau într-un cantonament francez. Benzema, alături de alți patru fotbaliști francezi, a fost acuzat că a încercat să îl șantajeze pe Valbuena cu difuzarea unei înregistrări video cu scene explicite de sex în care apărea jucătorul lui OM. Benzema l-ar fi sfătuit pe Valbuena să plătească cei 150.000 de euro solicitați de ceilalți jucători.
Scandalul a făcut valuri în lumea fotbalului din Franța și ambii jucători și-au pierdut locurile la echipa națională. Benzema a ratat astfel Cupa Mondială din 2018, atunci când Franța a devenit campioană mondială.
Benzema a revenit la națională abia în 2021, Didier Deschamps l-a inclus printre cei 26 de jucători convocaţi în vederea EURO 2020. ”Sunt atât de mândru de această revenire în echipa Franţei şi de încrederea care mi-a fost acordată”, spunea Benzema în mai 2021, după aflarea veștii.
Benzema a izbutit hat-trick-ul la vârsta de 34 de ani și 80 de zile, depășindu-l pe Olivier Giroud, care a marcat 3 goluri pentru Chelsea, în partida câștigată cu 4-0, împotriva lui Sevilla, pe 2 decembrie 2020, pe când avea 34 de ani și 63 de zile.
The football world took notice of Karim Benzema’s magical Champions League display ✨ pic.twitter.com/kd6I3SEaiD
— B/R Football (@brfootball) March 10, 2022
În întreaga istorie a Cupei Campionilor/Ligii Campionilor, din 1955, Benzema este al doilea cel mai vârstnic jucător care a reușit un hat-trick, după Ferenc Puskás, a cărui vârstă era de 38 de ani și 173 de zile când a realizat performanța pentru aceeași Real Madrid, la 22 septembrie 1965, conform Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului.
Benzema a devenit, de asemenea, al 5-lea jucător din istoria Ligii Campionilor care a marcat un hat-trick într-un moment în care exact 3 goluri erau necesare echipei implicate pentru o calificare în faza următoare.
Aceeași performanță a fost realizată anterior de:
Van Persie (Manchester United), vs Olympiacos (3-0) la 19 martie 2014,
Cristiano Ronaldo (Real Madrid), vs Wolfsburg (3-0) la 12 aprilie 2016,
Cristiano Ronaldo (Juventus), vs Atlético Madrid (3-0) la 12 martie 2019,
Lucas Moura (Tottenham), vs Ajax (3-2), la 8 mai 2019.
Benzema a ajuns la 309 goluri marcate pentru Real Madrid, depășindu-l pe legendarul Alfredo di Stéfano (308), în lista istorică a celor mai buni marcatori ai clubului.
El este acum al treilea cel mai bun, după Cristiano Ronaldo (450) și Raúl (323).
În clasamentul istoric al golgheterilor lui Real Madrid în Cupa Campionilor/Liga Campionilor, Benzema l-a depășit pe Raúl (66 de goluri) și este acum al doilea după Cristiano Ronaldo (105).
Benzema a mai atins o bornă importantă miercuri seara, ajungând la cea de-a 500-a titularizare pentru Real Madrid în toate competițiile și devenind astfel al doilea jucător străin care reușește această performanță în istoria clubului, după Roberto Carlos (524).
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
La vârsta de 41 de ani, Pepe a...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...