Biden a nominalizat-o pe Kathleen Ann Kavalec pentru rolul de ambasador al SUA în România
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Ambasada SUA din România ar putea avea un nou ambasador în persoana lui Kathleen Ann Kavale. 

Casa Albă anunţă într-un comunicat publicat pe site-ul său că preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a anunţat vineri intenţia de a o nominaliza pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România, scrie Agerpres. 

Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, ocupă în prezent funcţia de şef de misiune la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, fiind detaşată de la Departamentul de Stat din 2019.

Kavalec, fost subsecretar în Departamentul de Stat

Anterior, a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat. Înainte de aceasta, Kavalec a fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi şef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris.

Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în cadrul Biroului european şi de director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre celelalte misiuni ale lui Kavalec în străinătate se numără cea de ofiţer pentru afaceri culturale la ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la ambasada SUA din Kiev şi ofiţer politic la ambasada SUA din Moscova.

Originară din California, Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Ambasada SUA din România este condusă de Charge d'Affaires ad-interim David Muniz din iulie 2020.

Prețul carburanților continuă să crească și în SUA

Joe Biden ar intenționa să meargă în Arabia Saudită pentru a discuta cu oficialii de la Riad despre soluțiile pentru stăvilirea creșterii prețurilor la benzină din SUA, scrie Bloomberg, care citează mai mulți experți familiarizați cu această chestiune.

Pe 2 iunie, petrolul a scăzut sub 113 dolari pe baril în tranzacțiile din Asia, după apariția unui raport care precede reuniunea lunară a OPEC+.

Interlocutorii publicației cred că Biden se va întâlni „aproape sigur” cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, „deoarece prețurile carburanților din Statele Unite afectează perspectivele politice ale partidului său”.

Bloomberg amintește că Biden l-a acuzat pe prințul saudit că l-a ucis în 2018 pe editorialistul de la Washington Post Jamal Khashoggi în sediul consulatului Arabiei Saudite la Istanbul. Prințul a negat orice implicare, deși a declarat că își asumă responsabilitatea pentru ucidere în calitate de conducător de facto al Arabiei Saudite. Citește continuarea AICI

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel