Bijuterii ale cântăreţei Shirley Bassey, adjudecate contra unor sume record la o licitaţie în Paris
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
 Colecţia de bijuterii a cântăreţei Shirley Bassey a fost adjudecată contra unei sume record la o licitaţie care a avut loc la Paris, după ce toate loturile care i-au aparţinut artistei s-au vândut cu suma totală de 2,2 milioane de euro (2,4 milioane de dolari), informează DPA.

Un ceas de mână din aur Cartier Baignoire, care i-a aparţinut cântăreţei în vârstă de 87 de ani, s-a vândut cu preţul record de 66.000 de euro - de 22 de ori mai mult decât preţul estimativ, care era cuprins între 1.500 şi 3.000 de euro.

Un inel vintage cu diamante Van Cleef and Arpels din anii 1960, primit cadoul de la Sir Elton John, s-a vândut contra sumei de 48.000 de euro, de peste trei ori valoarea estimată, cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de euro.

Un colier Van Cleef and Arpels cu smaralde şi diamante, cumpărat de Shirley Bassey pentru a sărbători primul său recital susţinut în cadrul Royal Variety, în faţa reginei Elisabeta a II-a, s-a vândut pentru suma de 174.000 de euro, de peste două ori suma estimată, ce era cuprinsă între 50.000 şi 70.000 de euro.

O broşă vintage cu diamante din anul 1905 s-a vândut contra sumei de 162.000 de euro, aproape de cinci ori mai mare decât preţul său estimativ (între 26.000 şi 35.000 de euro).

Colecţia a făcut parte din licitaţia bianuală de bijuterii preţioase organizată de casa Sotheby's, care a avut loc în capitala franceză pe 10 octombrie, urmând ca sumele colectate să fie dirijate către organizaţiile caritabile susţinute de celebra cântăreaţă.

Shirley Bassey şi-a început cariera muzicală în 1953 şi este cunoscută pentru trei teme muzicale incluse în coloanele sonore ale unor filme din cadrul francizei "James Bond" - Goldfinger, Diamonds are Forever şi Moonraker.

A început să colecţioneze bijuterii înainte să devină o cântăreaţă de succes.

M-am îndrăgostit de bijuterii atunci când am descoperit pentru prima dată perlele naturale, pe vremea când eram o cântăreaţă aspirantă şi mi-am cumpărat primul colier de perle - prima bijuterie pe care o cumpărasem în viaţa mea, a spus cântăreaţa înaintea licitaţiei.

Am trecut rapid la pasiunea mea de o viaţă pentru diamante, care a precedat piesa 'Diamonds Are Forever'. De fapt, am acceptat să cânt acest cântec pentru că mi se potrivea perfect şi pentru ceea ce simţeam atunci şi acum în legătură cu diamantele", a mai spus artista.

Shirley Bassey ste singura cântăreaţă care a interpretat mai multe teme muzicale ale unor filme din franciza "James Bond" şi, totodată, prima interpretă galeză care a avut un single pe prima poziţie a clasamentului muzical din Regatul Unit, în 1959, graţie melodiei As I Love You. 

Articole similare

Actriţa Jennifer Lawrence, însărcinată cu al doilea copil

 Actriţa americană Jennifer Lawrence este însărcinată cu...

Lionel Richie anunță turneul 2025 Say Hello To The Hits

Lionel Richie revine în Marea Britanie în 2025, ca parte...


Top citite
Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra/Freepik

Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra

Foto: Instagram Andreea Antonescu

Săndel Bălan a rupt tăcerea despre absența Andreei Antonescu, din spectacolul Andreei Bălan: S-au certat, s-a tăiat filmul

Bruce Springsteen

Noul documentar despre Bruce Springsteen are premiera la Londra

Captura Instagram

Membrii trupei One Direction, ''complet devastaţi'' de moartea lui Liam Payne

Britney Spears șochează din nou: Cea mai genială decizie din viața mea a fost să mă căsătoresc cu mine/ Facebook

Britney Spears șochează din nou: Cea mai genială decizie din viața mea a fost să mă căsătoresc cu mine

Jennifer Lawrence, sursa instagram

Actriţa Jennifer Lawrence, însărcinată cu al doilea copil



Cele mai noi articole

Actriţa Jennifer Lawrence, însărcinată cu al doilea copil

 Actriţa americană Jennifer Lawrence este însărcinată cu...

pixel