Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
De asemenea, un număr de 1.144 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 47.000 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre cele 67 de decese, patru au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, şase la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Conform GCS, 65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi nu au înregistrat comorbidităţi.
Dintre cei 67 de pacienţi decedaţi, 57 erau erau nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.954 de teste RT-PCR (5.845 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.109 la cerere) şi 32.331 de teste rapide antigenice.
Citește și: Top 10 catastrofe din 2021. Au provocat pagube de 170 de miliarde de dolari
Un număr de 2.418 persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 54 sunt copii, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Conform GCS, la terapie intensivă sunt internaţi 393 de pacienţi, dintre care şapte sunt copii.
Dintre pacienţii internaţi la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea anti-COVID.
Potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.320 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 304 în Bucureşti.
Pe teritoriul României, 7.855 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.628 în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 97.810 persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată - 48.
Până marţi, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.804.455 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.964 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.
De la începutul pandemiei, 1.734.715 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar 58.642 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
La nivel naţional, au fost prelucrate 11.019.436 de teste RT-PCR şi 5.950.224 de teste rapide antigenice.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...