Biletele de avion se vor ieftini cu 20% luna viitoare. Află către ce destinații vor fi cele mai avantajoase zboruri
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Se anunță ieftiniri considerabile ale biletelor de avion, odată cu sfârșitul sezonului de vară.

Luna septembrie aduce bilete de avion mai ieftine cu 20% faţă de cele din august, iar Danemarca, Belgia, Portugalia şi Grecia sunt printre cele mai ieftine destinaţii de toamnă, potrivit unei agenţii de turism online.

Astfel, preţul mediu pentru septembrie 2023 la biletele de avion este de 230 de euro, pe când în august a fost de 289 de euro, iar majoritatea oraşelor de city-break sunt mai ieftine. Cele mai mari diferenţe de preţ s-au înregistrat pentru Bruxelles, bilete cu 37% mai ieftine în septembrie faţă de august, Dublin (minus 28%), Amsterdam (minus 19%). În plus, cel mai ieftin oraş din topul destinaţiilor populare de city-break este Veneţia, cu preţuri de 165 de euro în septembrie, cu 16% mai puţin decât în august.

"După o creştere a tarifelor la biletele de avion, creştere generată de perioada concediilor, agenţia de turism online Vola.ro anunţă că a înregistrat o scădere medie a preţurilor de 20% în luna septembrie faţă de luna august. Altfel spus, călătorii care îşi doresc un nou city-break în Europa sau familiile care vor o ultimă escapadă înainte de a începe şcoala copiilor pot profita din plin de această perioadă pentru a face rezervări", se spune într-un comunicat al agenţiei.

În ultima perioadă, pe fondul cererii mari din sezonul estival, industria aviatică a fost marcată de o serie de fenomene care au avut un impact important asupra pasagerilor: creşteri de preţuri, anulări sau întârzieri masive ale zborurilor, haos pe aeroporturi din cauza lipsei de personal etc. Însă vestea bună este că specialiştii confirmă o scădere a preţurilor pentru biletele de avion pentru această toamnă.

Vestea că preţurile vor scădea în lunile de toamnă va juca un rol important în deciziile de călătorie ale românilor, mai ales că sunt mulţi care doresc să plece în afara sezonului estival, când tarifele sunt mai mici peste tot şi aglomeraţia e redusă. Preţurile biletelor de avion au urmat un trend ascendent până la 27 august, fiind şi sezon estival, însă, după această dată, ele vor descreşte constant până la începutul lunii octombrie.

De altfel, cea mai ieftină ţară din punctul de vedere al scăderilor tarifare observate este Danemarca, unde preţurile la zboruri sunt cu 40% mai mici în septembrie faţă de august. Urmează Belgia (preţuri cu 37% mai mici), Portugalia şi Grecia (preţuri cu 29% mai mici), dar şi Olanda (preţuri cu 23% mai mici).

"Şi cum vremea se anunţă a fi una caldă şi în septembrie, inclusiv în destinaţiile de plajă preferate de români, e un moment numai bun pentru a face noi planuri de concediu!", se mai arată în comunicat.

În 2015, Vola.ro a primit o investiţie de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, acelaşi fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot şi Vector Watch. În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 milioane de euro.

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat



Cele mai noi articole
pixel