Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Plenul Senatului a numit-o marţi, cu votul a 76 de senatori, pe Iulia Scântei (propusă de PNL) ca judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani.
Aceasta o va înlocui pe Mona Pivniceru, al cărei mandat la CCR se încheie în luna iunie.
Ceilalţi candidaţi au obţinut: Peter Eckstein-Kovacs (propus de USR) - 22 de voturi 'pentru' şi 88 de voturi 'împotrivă', iar Radu Ghidău (propus de AUR) - 12 voturi 'pentru' şi 98 de voturi 'împotrivă'.
Totodată, Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Acesta îl va înlocui, din luna iunie, pe Valer Dorneanu.
Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi "pentru" şi 93 "împotrivă", scrie Agerpres.
Cristian Danileţ, propus de USR, a obţinut 59 voturi "pentru" şi 242 "contra", în timp ce candidatul propus de AUR, Ioan Sabău-Pop, a întrunit 34 voturi "pentru" şi 267 "contra".
Parlamentarii USR vor ataca la Curtea Constituţională hotărârea privind desemnarea actualului procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător constituţional, imediat după ce aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.
"Astăzi, Camera Deputaţilor a ridicat la nivel de valoare constituţională impostura şi furtul intelectual. Am avut de ales în Camera Deputaţilor între mai mulţi candidaţi un candidat pentru CCR cu o pregătire profesională impecabilă, cu studii făcute temeinic, cu lucrări ştiinţifice publicate, cu activitate de cadru didactic şi activitate în magistratură cu o activitate civică importantă. (...) Vorbesc despre judecătorul Cristi Danileţ, propus de USR", a declarat Stelian Ion la Parlament, după şedinţa de plen.
Curtea Constituţională este compusă din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, 3 sunt numiţi de Camera Deputaţilor, 3 de Senat şi 3 de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...
Cântăreţul Stromae a fost...
Bitcoin a stabilit un nou...