Bruce Springsteen şi-a anunţat susţinerea pentru Kamala Harris în cursa prezidenţială
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Cântăreţul rock Bruce Springsteen şi-a anunţat joi susţinerea pentru Kamala Harris, candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, continuând astfel seria celebrităţilor care şi-au exprimat sprijinul faţă de vicepreşedinta Statelor Unite în cursa împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump, informează Reuters.

Kamala Harris are deja susţinerea unor pesonalităţi şi celebrităţi de la Hollywood, de la legendara actriţă Meryl Streep la actorul de comedie Chris Rock şi fosta prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey. Luna trecută, megastarul pop Taylor Swift şi-a anunţat sprijinul pentru Harris.

Donald Trump este cel mai periculos candidat la preşedinţie din timpul vieţii mele, a scris pe Instagram cântăreţul Bruce Springsteen, cunoscut pentru piese precum Born in the U.S.A. şi Born to Run.

Pe de altă parte, Kamala Harris şi Tim Walz sunt dedicaţi unei viziuni asupra ţării care respectă şi include pe toată lumea, indiferent de clasă, religie, rasă, preferinţe politice sau identitate sexuală, a spus Bruce Springsteen, menţinonându-l pe coechipierul Kamalei Harris, guvernatorul statului Minnesota. Iar ei vor să crească economia ţării noastre astfel încât să beneficieze toată lumea, nu doar câţiva - cum aş fi eu - care sunt în top, a adăugat el.

Originar din New Jersey, Bruce Springsteen, supranumit The Boss, deţine în palmares 20 de premii Grammy şi un premiu Oscar. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1999.

Bruce Springsteen, în vârstă de 75 de ani, este de mult timp un suporter vocal al politicii democrate, a făcut campanie pentru fostul preşedinte Barack Obama şi a susţinut-o pe candidata democrată Hillary Clinton la alegerile din 2016.

Mulţi actori, producători şi cineaşti de la Hollywood au spus că o consideră pe Kamala Harris, originară din California, drept candidata oraşului lor natal în cursa împotriva lui Donald Trump, care se anunţă a fi strânsă, potrivit sondajelor.

În unele cercuri democrate, există însă temeri că susţinerea venită din partea unui număr prea mare de celebrităţi ar putea determina apariţia unei reacţii negative în rândul publicului general. Potrivit unor voci, Hillary Clinton, care a fost învinsă la alegerile din 2016 de Donald Trump, a creat o imagine de elitism după ce un lung şir de vedete şi-au anunţat în mod public susţinerea pentru candidatura ei. 

Articole similare

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel