Bruce Springsteen va primi cea mai prestigioasă distincţie la gala premiilor Ivor Novello
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Rockerul american Bruce Springsteen va deveni în acest an primul compozitor non-britanic care va fi recompensat cu Ivors Academy Fellowship, cea mai prestigioasă distincţie atribuită de asociaţia care decernează premiile Ivor Novello, dedicate compozitorilor din Regatul Unit, informează Reuters.

În vârstă de 74 de ani, cântăreţul, compozitorul şi chitaristul american va fi recompensat pentru "contribuţia sa extraordinară la arta de a compune cântece şi pentru impactul său asupra peisajului cultural din Marea Britanie", în cadrul premiilor anuale pentru compozitori şi autori de coloane sonore, care vor fi decernate în luna mai la Londra, a anunţat marţi Ivors Academy.

Bruce Springsteen, interpretul unor cântece precum "Born in the U.S.A." şi "The River", va deveni cel de-al 27-lea artist recompensat cu Ivors Academy Fellowship, alăturându-se astfel altor nume faimoase din industria muzicală, precum Elton John, Sting, Kate Bush şi Paul McCartney. Rockerul american s-a declarat "mândru să devină primul compozitor internaţional care va fi premiat de Ivors Academy".

Bruce Springsteen, a cărui carieră discografică se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani, începând cu lansarea albumului său de debut din 1973, "Greetings from Asbury Park, N.J.", a vândut peste 140 de milioane de discuri în întreaga lume.

Originar din New Jersey şi supranumit "The Boss", el are în palmares numeroase trofee importante, inclusiv 20 de premii Grammy şi un premiu Oscar. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 1999.

Cel de-al 21-lea album de studio al său, "Only the Strong Survive", o colecţie de coveruri ale unor piese R&B şi soul, a fost lansat în 2022.

Premiile Ivor Novello, care poartă numele unui compozitor şi actor galez de la începutul secolului al XX-lea, au fost decernate pentru prima dată în 1956.

Nominalizările la categoriile competiţionale din acest an vor fi anunţate în luna aprilie, iar ceremonia de înmânare a premiilor va avea loc pe 23 mai.

Articole similare

Zendaya ar putea reveni în industria muzicală „într-o zi"

Zendaya a vorbit despre revenirea ei în industria...


Top citite
Captura Instagram

Adrian elicopter de luptă și Iorga s-au certat cu Selly

Eminem

Eminem anunță un nou album și declară 'The Death of Slim Shady'

Sursă foto: Freepik

Poate iaurtul să reducă riscul de diabet? Iată ce spun experții

Captura Youtube

Oana Radu a vorbit despre declinul său din muzică: După Vocea României a venit un val și m-a dărâmat

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Musaca de post. Rețeta delicioasă

 Foto: Facebook The Family Royal

Palatul Buckingham actualizează în mod regulat planurile de înmormântare. Ce se întâmplă cu Regele Charles


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Zendaya ar putea reveni în industria muzicală „într-o zi"

Zendaya a vorbit despre revenirea ei în industria...

pixel