Camerele de supraveghere în interiorul locuinţelor, interzise de o companie de închiriere
Autor: radiodcnews Team
Data actualizării:
Data publicării:
Airbnb a hotărât să interzică camerele de supraveghere în interiorul locuinţelor închiriate pe site, a anunţat compania, cu scopul de a proteja astfel intimitatea clienţilor săi, notează marţi AFP.

Anterior, compania de închiriere de locuinţe permitea camere de supraveghere în încăperi comune, precum holurile sau camera de zi, dacă prezenţa acestora era clar vizibilă în anunţ.

Cu toate acestea, unii clienţi s-au plâns pe reţelele socializare de faptul că au găsit camere de supraveghere ascunse în locuinţele închiriate. Unele dintre dispozitive erau amplasate în locuri în care se credea că este respectată intimitatea.

"Această actualizare se încadrează în eforturile platformei de a-şi simplifica politica privind camerele de supraveghere şi alte dispozitive şi, astfel, de a proteja viaţa privată a comunităţii de gazde şi de călători", a zis compania, într-un mesaj publicat pe site-ul său.

Noua prevedere aduce reguli mai severe și cu privire la camerele de supraveghere exterioare. Ultima regulă va intra în vigoare la data de 30 aprilie, potrivit companiei.

"Scopul nostru, prin aceste reguli noi, este de a oferi comunităţii un plus de claritate cu privire la ceea ce se poate aştepta de la Airbnb", a zis Juniper Downs, şefa departamentului pentru comunitate şi parteneriate.


Camerele de luat vederi de pe soneriile de la uşă şi dispozitivele pentru măsurarea decibelilor vor fi în continuare permise de Airbnb pentru protejarea locuinţelor, potrivit companiei.

Cu privire la camerele de luat vederi exterioare, va fi obligatorie transmiterea prezenţei şi a locaţiei acestora înainte de confirmarea oricărei rezervări. Mai mult, acestea nu vor fi permise în anumite zone, precum duşurile exterioare închise sau saunele, a mai zis compania. 

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole
pixel