Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Iarna lui 2022-2023 a fost mai degrabă blândă. Totuși, în noaptea de marți spre miercuri, 10 – 11 ianuarie, au fost ninsori abundente. Astfel, autoritățile au anunțat că iau în calcul redeschiderea pârtiilor, pentru câteva zile.
Nu doar pârtiile din golul alpin vor fi redeschise, au transmis autoritățile. Totuși, zăpada de la munte este departe de a oferi condițiile ideale pentru practicarea sporturilor specifice anotimpului rece.
„Nu a nins conform așteptărilor, oricum nu metrul promis, dar avem suficient pentru o bază. Temperaturile au fost cu câteva grade peste cele prognozate. Acum sunt -2 grade la Cota 2000, în dezacord cu unele meteograme care prezintă temperatura undeva la -4”, se arată într-un anunț publicat pe pagina oficială de Facebook a Gondolei Sinaia.
„Dacă temperaturile vor mai scădea cu câteva grade vom porni tunurile de zăpadă. Prognozele indica valori negative până luni, când urmează, din nou, încălziri”, a anunțat sursa citată.
Administratorii au anunțat programul pentru finalul săptămânii, în cazul în care pârtia va fi amenajată.
„Dacă vom deschide vineri, așa cum ne dorim, programul instalațiilor va începe de la ora 08.00 cu Gondola Sinaia, 08.30 Carp, 08.40 Soarelui/banda/Dorului/teleschiuri. Instalațiile de altitudine vor funcționa până la ora 16.30 respectiv 17.00”, este mesajul postat de Gondola Sinaia pe pagina de Facebook.
Până acum, căldura a dat mari bătăi de cap administratorilor.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Un student la o universitate...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...