Cântăreaţa americană Lizzo, acuzată de trei foste dansatoare de hărţuire şi discriminare
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Cântăreaţa americană Lizzo a fost dată în judecată de trei dintre fostele ei dansatoare pentru "hărţuire", "discriminare" şi "agresiune", potrivit documentelor judiciare consultate marţi de AFP.

Reclamantele Arianna Davis, Crystal Williams şi Noelle Rodriguez au acuzat-o pe cântăreaţa americană de acte de "hărţuire sexuală, religioasă şi rasială, discriminare legată de dizabilităţi, agresiune şi sechestrare, printre altele", au declarat avocaţii lor într-un comunicat.

Arianna Davis şi Crystal Williams "au fost în cele din urmă concediate, în timp ce Noelle Rodriguez şi-a dat demisia din cauza acestui comportament deranjant", se mai arată în comunicat.

Procesul a fost intentat în Los Angeles, California, împotriva cântăreţei Lizzo şi a altor persoane.

Acuzaţiile includ interacţiuni cu alte persoane pe care dansatoarele spun că au fost forţate de Lizzo să le aibă în timpul unui spectacol în cartierul roşu din Amsterdam, potrivit plângerii.

Lidera dansatoarelor artistei, Shirlene Quigley, este acuzată că a făcut frecvent comentarii de natură sexuală şi că a încercat să-şi răspândească credinţa creştină, în special în ceea ce priveşte sexul înainte de căsătorie, "în pofida protestelor".

Dansatoarele susţin că a existat, de asemenea, o dispută de lungă durată cu privire la salariul lor.

Reprezentanţii popstarului american nu au răspuns imediat la o solicitare AFP de a comenta.

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole
pixel