Cântăreţul Stromae, considerat o mândrie naţională în Belgia, decorat de regele Philippe
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Cântăreţul Stromae a fost decorat joi de regele belgian Philippe în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Regal din Bruxelles, unde suveranul a lăudat "universul său muzical profund şi inedit", care a contribuit la promovarea Belgiei în străinătate, informează AFP.

Apariţiile publice ale starului belgian, în vârstă de 39 de ani, au devenit destul de rare după anunţul din mai 2023 referitor la suspendarea unui turneu mondial din motive de sănătate.

Acel turneu de promovare a celui de-al treilea album al său, "Multitude", care ar fi trebuit să se desfăşoare până în decembrie 2023, fusese deja întrerupt. Dar, după câteva concerte anulate, producătorul Auguri a trebuit să se resemneze şi să anunţe că starea de sănătate a cântăreţului era incompatibilă cu un astfel de turneu.

Joi, interpretul cântecului "Formidable" a apărut zâmbitor, într-un costum şi cravată în nuanţe sobre, atunci când a primit din partea regelui Philippe, într-o cutie roşie, distincţia de "Comandor al Ordinului Coroanei". Acest titlu din cadrul ordinelor naţionale recompensează "merite excepţionale" în domeniile artistic, literar şi ştiinţific, potrivit autorităţilor belgiene.

Cântăreţul Stromae, al cărui nume real este Paul Van Haver, a fost omagiat alături de aproximativ alte 20 de personalităţi belgiene, dintre care unele, precum dansatorul şi coregraful Sidi Larbi Cherkaoui, au fost recompensate cu titlul nobiliar de baron.

Nu au fost făcute declaraţii publice după ceremonie. La fel ca celelalte personalităţi recompensate, Stromae a schimbat doar câteva cuvinte cu suveranul belgian, cu voce joasă, atunci când şi-a primit decoraţia pe o estradă în faţa invitaţilor.

"Ca un anumit Jacques Brel"

Potrivit unui text redactat în prealabil de Palatul Regal şi citit în faţa publicului, Stromae, care este unul dintre cei mai ascultaţi artişti francofoni din lume pe platformele muzicale, a fost celebrat pentru "talentul şi îndrăzneala sa", pentru că "a redefinit contururile muzicii contemporane" cu amestecul său de cântec francez, rap, electro şi ritmuri mondiale.

"Arta sa face ca Belgia să rezoneze în întreaga lume. Ca un anumit Jacques Brel la vremea lui", "Stromae a creat un univers muzical profund şi inedit, care rezonează cu operele marilor artişti suprarealişti din secolul al XX-lea", se afirmă în acelaşi text.

Epuizat după un turneu mondial uriaş, susţinut pentru promovarea celui de-al doilea album al său, discul de mare succes "Racine carrée" (2013), Stromae a decis să îşi ia o pauză în carieră mai întâi la sfârşitul anului 2015, suferind de o depresie agravată de efectele secundare ale unui medicament anti-malarie.

A revenit pe scenă în 2022 pentru a prezenta albumul "Multitude", care include o piesă foarte personală "L'Enfer", ale cărei versuri vorbesc despre gândurile sale sinucigaşe. Acel album l-a ajutat pe starul belgian să câştige al şaselea şi al şaptelea trofeu al său la gala Victoires de la musique, în Franţa, în februarie 2023. Premiile Victoires de la Musique sunt considerate echivalentul francez al prestigioaselor premii americane Grammy.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel