Castelul regal Balmoral ar putea să îşi deschidă porţile pentru nunţi
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Administratorii domeniului scoţian Balmoral, reşedinţa de vară a regelui Charles al III-lea, au înaintat autorităţilor locale o solicitare pentru ca acest castel să poată să găzduiască nunţi, informează AFP.

Solicitarea, pe care jurnaliştii de la AFP au putut să o consulte joi, vizează obţinerea autorizaţiei necesare pentru a organiza "căsătorii, dineuri, reuniuni şi evenimente asociate" într-o clădire situată lângă castel, denumită "Queen's Building".

Dacă autorizaţia va fi acordată de autorităţile locale din Aberdeenshire în timpul unei şedinţe programate pe 30 octombrie, spaţiul menţionat ar putea găzdui până la 277 de invitaţi în interior şi alţi 144 de invitaţi pe o terasă exterioară. Cererea include permisiunea de a vinde alcool şi de a difuza muzică "până la ora 00:30". Solicitarea precizează că "aceste evenimente vor fi rare pe tot parcursul anului".

Queen's Building se află la nord de celebrul castel, în proximitatea grajdurilor regale. Clădirea a fost construită în anii 1980 pentru a găzdui personajul angajat şi cantina. A fost transformată anul trecut pentru a găzdui un serviciu de catering pentru vizitatori.

Domeniul Balmoral, unde regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022 la vârsta de 96 de ani, se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de hectare alcătuită din mlaştini, păduri şi terenuri agricole în nordul Scoţiei, la aproximativ 31 de kilometri vest de Aberdeen. A fost reşedinţa regală preferată a reginei Elisabeta a II-a.

Proprietate privată a monarhului, Castelul Balmoral a fost cumpărat de prinţul Albert, soţul reginei Victoria, la jumătatea secolului al XIX-lea şi a devenit de atunci una dintre reşedinţele de vară favorite ale membrilor familiei regale britanice.

Grădinile sale sunt deschise deja de mult timp pentru public, precum şi sala sa de bal. Dar, în acest an, restul castelului a fost deschis pentru vizitatori pentru prima dată, ca parte a planurilor regelui Charles al III-lea de a oferi publicului o perspectivă mai amplă asupra vieţii regale.

Biletele pentru vizitele ghidate s-au epuizat în doar 24 de ore după punerea lor în vânzare, în pofida unor preţuri care depăşesc 100 de lire sterline (130 de euro) pentru un tur obişnuit în interiorul castelului şi 150 de lire sterline (175 de euro) dacă la acesta se adaugă şi o pauză pentru tradiţionalul ceai de după-amiază. 

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat



Cele mai noi articole
pixel