Castorii le dau bătăi de cap autorităților: "Provoacă pagube pentru fermieri. Avem aceeaşi probleme şi cu şacalii în Delta Dunării"
Autor: Ema Apostu
Data publicării:
Aduşi din Germania cu 20 de ani în urmă, printr-un program de repopulare a speciei în mai multe judeţe, castorii au găsit habitat favorabil şi s-au înmulţit foarte mult, producând distrugeri de bunuri.

Aduşi din Germania cu 20 de ani în urmă, printr-un program de repopulare a speciei în mai multe judeţe, castorii au găsit habitat favorabil şi s-au înmulţit foarte mult. Numai în Covasna pot fi văzuţi pe aproape toate cursurile de apă. Au ajuns, conform estimărilor Sistemului de Gospodărire a Apelor, la aproape 600 de exemplare şi deja au produs distrugeri de bunuri, scrie Rador.

"Provoacă pagube pentru fermieri"

Directorul instituţiei, Ioan Ilaş, spune că sunt foarte pricepuţi la construirea barajelor, însă apar tot mai multe situaţii în care castorii au dat "bătăi de cap" autorităţilor şi localnicilor:

"În anumite cazuri, aceste animale sunt foarte bune pentru biodiversitate, fac acele baraje care păstrează apa şi creează zonele umede, benefice. Dar dacă terenurile sunt cultivate şi apa care rămâne în spatele barajelor inundă acestre zone, ei provoacă pagube pentru fermieri. În 2021, la Ministerul Mediului s-a făcut un plan, care cuprinde modul de protejare a speciei. Când sunt puse în pericol utilităţile publice, atunci, prin notificarea Agenţiei de Mediu sau a celor de la Ariile Protejate, se poate interveni pentru îndepărtarea blocajului, fără a fi afectate familiile de castori".

Înmulţirea necontrolată a castorilor poate duce la situaţii complicate, la fel ca în cazul urşilor şi şacalilor din Deltă, spune directorul departamentului Biodiversitate din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Nicolae Badea.

"Avem aceeaşi probleme şi cu şacalii în Delta Dunării"

Fiind o specie protejată, în cel mai bun caz castorul poate fi relocat dacă produce pagube. Doar Ministerul Mediului e în măsură să facă managementul speciilor, Garda doar controlează şi aplică legea, subliniază Badea:

"În cazuri concrete când castorul roade copacul şi distruge, de pildă, o casă, trebuie semnalat Ministerului Mediului exact zonele în care castorii s-au extins şi trebuie aplicate măsurile de management al speciei. Astfel, să ne întâlnim într-un grup de lucru, cu cooptarea celor de la Academia Română şi vom găsi o soluţie. Avem aceeaşi probleme şi cu şacalii în Delta Dunării, e ceva incredibil şi nici măcar nu e specie protejată! La fel, exemplul gândacului croitor, pentru care s-a anulat construirea unei autostrăzi - care peste tot e un dăunător şi la noi este strict protejat. E foarte greu, după ce ai declarat o specie protejată, să o scoţi din lista de specii protejate".

Directorul departamentului Biodiversitate din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Nicolae Badea, crede că este necesară selectarea ONG-urilor de mediu, fiindcă unele, neavând competenţe profesionale, se opun unor măsuri de protejare a omului, atunci când animalul protejat de lege atentează la habitatele umane.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel