Ce amenzi riscă austriecii care vor refuza să se vaccineze împotriva COVID-19
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Potrivit unui proiect de lege prezentat de executivul de la Viena, amenzile ar putea ajunge până la 3.600 de euro, în cazul în care  se refuză vaccinarea, dar sunt stabilite și unele excepții.

Austriecii care vor refuza vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea să fie amendaţi cu sume între 600 şi 3.600 de euro.

Totuşi, persoanele cărora li s-au aplicat amenzi vor putea evita plata acestora dacă, în schimb, se vor vaccina, a precizat ministrul pentru Constituţie, Karoline Edtstadler.

Obligativitatea vaccinării ar rămâne în vigoare timp de doi ani.

Excepții

Vor fi exceptaţi copiii până la vârsta de 14 ani, femeile însărcinate, persoanele care vor prezenta o recomandare din partea unui medic şi cele care au avut COVID-19 şi s-au vindecat de mai puţin de 180 de zile.

În Austria, peste un milion de oameni nu sunt vaccinaţi, 'mult prea mulţi', a arătat Edtstadler.

Conform proiectului, un registru de vaccinare va fi comparat din trei în trei luni cu o listă a rezidenţilor, ceea ce va face posibilă identificarea nevaccinaţilor şi aplicarea amenzilor.

Austria are o populaţie rezidentă de circa 9 milioane de locuitori.

Patru din cele cinci partide parlamentare sprijină obligativitatea vaccinării, a indicat Karoline Edtstadler. 'Trimitem un semnal clar că aceasta este o cerinţă pentru toţi cetăţenii', a subliniat şi Beate Meinl-Reisinger, şefa partidului liberal NEOS.

În prezent, în jur de 68% dintre locuitorii Austriei sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel