Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Sanda Ladoși e foarte mândră de copiii săi cu care încearcă în fiecare zi să petreacă cât mai mult timp. Chiar dacă artista are, în continuare, o carieră foarte solicitantă, iar cei doi copii au ajuns la vârsta adolescenței, solista spune că în fiecare zi mai există niște lucruri ce-și pot pune amprenta asupra educației lor. Adolescența nu este deloc ușoară, confirmă Sanda Ladoși, însă dacă știi să le oferi copiilor o educație potrivită încă din primii ani de viață, drumul va fi foarte ușor, exact așa cum este și în cazul ei.
„Copiii sunt mari, cresc, încerc să-i îndrum cât mai corect posibil și cât mai realist, în vremurile pe care le trăim. Ei sunt acum în perioada adolescenței, o perioadă dificilă, zic eu, dar mulțumesc lui Dumnezeu cred că am semănat în ei la timpul potrivit anumite lucruri, pentru ca acum să pot gestiona mai ușor această perioadă. Educația lor a pornit din prima zi de viață și culminează până inclusiv în momentul în care nu voi mai fi, pentru că în fiecare zi mai e ceva de adăugat la educația lor. Mi-e foarte drag de ei, sunt centrul universului meu. În afară de carieră, ei sunt cel mai important lucru, cea mai importantă misiune pe care o am de realizat și, în rest, am multe evenimente, spectacole, proiecte care se desfășoară, nu doar cu colegii de generație, ci și cu cei mai tineri.”, a declarat Sanda Ladoși, în exclusivitate pentru Spectacola.
Cât despre cariera de viitor, artista spune că nici Ioana, dar nici Bogdan, nu-și doresc să-i calce pe urme. Chiar dacă fata are vizibil inclinații spre domeniul artistic, Sanda Ladoși spune că niciodată aceasta nu și-a exprimat real ideea de face ceva real în acest sens.
„Nu se îngrămădește niciunul să mă urmeze pe plan profesional. Ioana este talentată, este pe zona aceasta a dansului și a interpretării, dar nu o văd aici.”, ne-a mai declarat îndrăgita artistă.
Cu toate acestea, vedeta nu-și forțează copiii să facă ceva ce aceștia nu și-ar dori, având același sfat și pentru întreaga tânără generație.
„Eu cred că trebuie să ne urmăm instinctul, sufletul este cel care este în cea mai mare legătură cu misiunea pe care o avem de îndeplinit de pământ. Sufletul nu te minte niciodată. Nu zic că nu este bună rațiunea, este bună, dar în echilibru. De multe ori, mintea ne mai joacă feste, dar sufletul nu te minte, pentru că știe ce are nevoie, știe cu ce vrea să se hrănească și cu siguranță te îndrumă cel mai corect.”, mai spune ea.
„Dacă știi ce vrei să obții de la ei, dacă știi ce vrei tu, ca părinte, nu e greu. Noi avem datoria să îi coordonăm, dar nu putem să le trăim viața și nu putem lua decizii în locul lor. Ei trebuie să fie ajutați să-și găsească drumul. Eu nu spun că nu-i o provocare, în fiecare zi este, pentru că eu vin dintr-o altă generație, cu altă educație, alte principii și este complicat. Încerc să am mintea deschisă, să mă adaptez la vremurile de astăzi, dar să nu uit că educația, indiferent de epocă, și cei șapte ani de acasă sunt valabili oricând, și peste 2000 de ani. Cei șapte ani de acasă vor fi mereu importanți. Atunci, caut să fiu în echilibru cu realitatea, dar și cu bunul simț.”, a mai declarat recent, în exclusivitate pentru Spectacola, artista.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...
Bruno Mars şi vedeta de K-pop...