Această teorie a apărut în anii 1990 în urma unor studii care sugerau că ascultarea muzicii clasice, în special a operei lui Mozart, ar putea îmbunătăți temporar performanța cognitivă.

Istoria acestui concept are legătură cu un studiu publicat în 1993 de către psihologul Rauscher, Shaw și Ky, care au constatat că studenții care au ascultat sonata lui Mozart au avut o îmbunătățire temporară a performanței spațiale.

Aceasta a dus la popularizarea ideii că ascultarea muzicii clasice, în special a lui Mozart, ar putea stimula creierul și crește temporar performanța cognitivă.

Este important să menționăm că există dezbateri cu privire la validitatea acestei teorii, iar rezultatele au fost interpretate diferit în diferite studii.

Efectul Mozart a devenit adesea subiect de glume sau a fost exagerat în mass-media, dar conceptul în sine rămâne un subiect interesant și controversat în domeniul psihologiei și al studiilor asupra muzicii.