Ceasul Apocalipsei arată doar 90 de secunde până la miezul nopţii
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Specialiştii în fizică atomică au setat marţi ceasul simbolic al sfârşitului lumii la 90 de secunde de miezul nopţii, cu 10 secunde mai aproape decât anul trecut, avertizând că ameninţarea războiului nuclear este din ce în ce mai aproape în contextul războiului din Ucraina, transmit DPA şi Reuters.

Anunţul, făcut la Washington, arată că nivelul perceput al ameninţării este acum mai sever decât era anul trecut, cercetătorii organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists, care au grijă de ceas, invocând "pericolul fără precedent" pe care îl aduce războiul ruso-ucrainean.

"Aşa cum a avertizat secretarul general al ONU în luna august a anului trecut, lumea a intrat într-o perioadă a pericolului nuclear similară celei din anii de apogeu ai Războiului Rece", a declarat Rachel Bronson, directorul executiv al organizaţiei, care are sediul la Chicago.

"Nu există o cale clară pentru a obţine o pace dreaptă, care să descurajeze agresiuni viitoare sub umbra ameninţării nucleare. Guvernul SUA, aliaţii săi din NATO şi Ucraina dispun de o multitudine de canale pentru dialog. Le cerem liderilor să exploreze toate aceste canale la capacitatea lor maximă", a mai declarat ea despre conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

"Am dat ceasul înainte, cel mai aproape de miezul nopţii" din istoria sa, a mai susţinut ea, precizând că aşa-numitul "Doomsday Clock" indică acum ora 23:58:30.

Într-un comunicat, oamenii de ştiinţă din cadrul organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists susţin că invazia rusă în Ucraina "a ridicat întrebări profunde despre modul în care statele interacţionează, ducând la erodarea normelor de conduită internaţionale care se află la baza succesului răspunsurilor la o varietate de riscuri globale".

"Ameninţările puţin voalate ale Rusiei cu privire la folosirea armelor nucleare reamintesc lumii că escaladarea conflictului - accidentală, cu intenţie sau dintr-un calcul greşit - reprezintă un risc teribil. Posibilitatea ca acest conflict să le scape tuturor de sub control rămâne foarte ridicată", se mai arată în comunicat.

Oamenii de ştiinţă şi-au exprimat îngrijorarea şi cu privire la faptul că Beijingul şi-a extins capacităţile nucleare, precum şi cu privire la testele cu rachete cu rază lungă de acţiune şi intermediare desfăşurate de Coreea de Nord.

Ei au avertizat şi că SUA, Rusia şi China "au în desfăşurare programe de modernizare a armelor nucleare, creând premisele pentru o nouă şi periculoasă competiţie nucleară".

Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost înfiinţat în 1947 de experţi ai organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists care lucrau la celebrul Proiect Manhattan, în cadrul căruia a fost construită prima bombă atomică din istorie. Ei au ales acest simbol pentru a arăta cât de aproape se află întreaga omenire de un război nuclear. Prima oară ceasul a fost fixat la ora 23:53:00 şi apoi, în fiecare an, a fost dat înainte sau înapoi în funcţie de ameninţările cu care s-a confruntat omenirea.

Din 2020 şi până în acest an, ceasul arăta că mai sunt 100 de secunde până la miezul nopţii. 

Articole similare

Ed Sheeran nu va lansa muzică nouă în acest an

Ed Sheeran a explicat că nu va lansa muzică nouă în...

Predicția înfricoșătoare din 2024 îi îngrozește pe britanici

Baba Vanga a făcut o serie de previziuni înfricoșătoare...

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, există unele lucruri pe care...

Tradiții și obiceiuri în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, ortodocșii practică o serie de...


Top citite
Sursa: Freepik

Eurovision 2024: Finala grandioasă de la Malmö. Totul despre concurs

Sursa: captură Youtube LT_Live

Piesa zilei: Wrong Side of Heaven | Five Finger Death Punch

Fotografie de la Alexander Grey/pexels

Experții din Franța recomandă limitarea utilizării de către minori a telefoanelor inteligente și a rețelelor de socializare

Fotografie de la Pixabay/Pexels

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere

Fotografie de la Johannes Plenio/Pexels

Predicția înfricoșătoare din 2024 îi îngrozește pe britanici

Fotografie de la Mohammad reza Fathian/pexels

Tradiții și obiceiuri în noaptea de Înviere


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Piesa zilei: Taranca | Fără Zahăr

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Pentru că sărbătorim Paștele și...

Piesa zilei: Wrong Side of Heaven | Five Finger Death Punch

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Dacă nu te-ai...

Ed Sheeran nu va lansa muzică nouă în acest an

Ed Sheeran a explicat că nu va lansa muzică nouă în...

pixel