Cele mai mari 500 de afaceri mari de familie din lume angajează 24,5 milioane de persoane
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Cele mai mari 500 de întreprinderi familiale din lume generează împreună venituri de 8,02 trilioane de dolari şi angajează 24,5 milioane de persoane, în 47 de jurisdicţii din întreaga lume, un nivel suficient de ridicat pentru putea fi considerate a treia cea mai mare economie mondială ca venituri, după SUA şi China, potrivit unui studiu EY publicat miercuri.

Studiul este realizat o dată la doi ani de EY şi Universitatea din St. Gallen şi este un clasament al celor mai mari 500 de afaceri de familie din lume, în funcţie de venituri.

"Longevitatea şi stabilitatea continuă să fie un aspect fundamental pentru companiile listate în indexul din 2023. Un procent de 76% dintre acestea au o existenţă de peste 50 de ani, iar aproape o treime (31%) au o vechime de peste un secol. În consiliile lor de administraţie, aproape un sfert dintre poziţii (23%) sunt deţinute de membri ai familiei şi aproape jumătate dintre companiile analizate (45%) au ca directori generali membri ai familiei.", susţin autorii studiului.

Conform sursei citate, cele mai multe companii din index au sediul în Europa (46%), iar SUA este principala jurisdicţie individuală (24%). Jumătate dintre companiile incluse în indexul 2023 operează în Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa (EMEIA), în timp ce 34% dintre acestea operează în America, iar 16% în zona Asia-Pacific.

Contribuţia regiunii Asia-Pacific a crescut în mod constant, încă de la prima ediţie a indexului din 2015, ajungând de la 12%, la 16% în acest an. În ceea ce priveşte sectoarele din care provin afacerile de familie indexate, cele mai multe sunt din sectorul produselor de larg consum (37%), în special datorită cotei lor dominante în America, urmate de companiile din domeniul producţiei şi al mobilităţii (29%), acest sector situându-se pe primul loc în zona EMEIA şi Asia-Pacific.

"Întreprinderile familiale de succes sunt recunoscute pentru faptul că sunt agile, inovatoare şi orientate spre un scop precis, cu toate acestea există încă multe de recuperat în privinţa parităţii de gen. La nivel global, doar aproximativ 6% dintre companiile indexate au ca director general o femeie, iar femeile deţin doar 23% din totalul locurilor din consiliile de administraţie", precizează cercetarea.

Totodată, America de Nord şi Europa se remarcă în index cu cele mai multe femei director general, dar şi aici doar în proporţie de aproximativ 7%. În ceea ce priveşte distribuţia locurilor în consiliile de administraţie între membrii familiei, Europa este pe primul loc, femeile ocupând 25% din poziţii în consiliile de administraţie deţinute de familii, peste media globală de 20%.

"Afacerile de familie continuă să dea dovadă de o capacitate impresionantă de a se adapta rapid, de a se transforma şi a inova continuu. În anticiparea unei potenţiale încetiniri a creşterii economice globale pentru anul 2023, perspectiva pe termen lung a acestor companii şi dorinţa de a duce mai departe ceea ce au construit vor fi factori esenţiali pentru menţinerea rezilienţei şi asigurarea unui plan de succesiune solid", a afirmat Raluca Popa, partener, asistenţă fiscală şi juridică, Strategic Growth Markets leader, EY România.

EY are peste 900 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. 

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel