Cercetătorii din Olanda au descoperit ceva nemaivăzut, revoluționar: Injecția cu laser
Autor: Simona Duta
Data actualizării:
Data publicării:
Cercetătorii din Olanda au dezvoltat o tehnologie cu laser ce permite administrarea unor injecţii fără ace şi "practic nedureroase", o descoperire considerată de ei revoluţionară şi care ar putea să estompeze frica unor persoane faţă de injecţii şi să stimuleze vaccinările, informează Reuters.

Tehnologia "Bubble Gun" foloseşte un laser care împinge mici picături de lichid prin stratul exterior al pielii, a precizat David Fernandez Rivas, profesor la Universitatea din Twente şi cercetător afiliat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a finanţat acest proiect.

Întregul proces este mai rapid decât înţepătura unui ţânţar şi "nu ar trebui să provoace durere", deoarece terminaţiile nervoase din piele nu sunt atinse, a precizat profesorul Rivas, adăugând că acest aspect va face obiectul unor studii ulterioare.

"Într-o milisecundă, sticla în care se află lichidul este încălzită cu un laser, o bulă este creată în lichid, împingând lichidul în afară cu o viteză de cel puţin 100 de km/oră", a adăugat acelaşi specialist în cadrul unui interviu acordat în laboratorul său.

"Metoda ne permite să pătrundem prin piele fără să provocăm vătămări. Nu vedem nicio rană sau vreun punct de intrare", a mai spus el.

Citește și Floarea care blochează virusul SARS-CoV-2. O găsești la tot pasul

Profesorul Rivas se aşteaptă ca invenţia lui nu doar să îi ajute pe tot mai mulţi oameni să se vaccineze, dar şi să prevină, totodată, riscul de contaminare cu ace murdare şi să contribuie la reducerea deşeurilor medicale.

Teste realizate pe mostre de ţesuturi au fost realizate cu succes, cu ajutorul unei finanţări de 1,5 milioane de euro primită de la Uniunea Europeană. O cerere de finanţare pentru a începe testele pe voluntari umani urmează să fie depusă în această lună, a precizat profesorul Rivas.

Articole similare

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel