Charles Michel a renunțat să mai participe la alegerile pentru Parlamentul European
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Charles Michel a renunțat să mai participe la alegerile pentru Parlamentul European.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat vineri că renunţă să ia parte la alegerile pentru Parlamentul European prevăzute să aibă loc începutul lui iunie, denunţând ceea ce a calificat ca "atacuri personale", relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.

Responsabilul belgian în vârstă de 48 de ani, care prezidează de patru ani reuniunile şefilor de stat şi de guvern ale celor 27 state membre ale Uniunii Europene, şi-a făcut cunoscută acum trei săptămâni intenţia de a se retrage prematur din funcţie pentru a se consacra campaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European programate pentru 6-9 iunie. El urma să-şi încheie mandatul actual în noiembrie.

Michel a spus atunci că intenţionează să-şi exercite "funcţia de preşedinte al Consiliului European până la depunerea jurământului ca membru al Parlamentului European, care va avea loc la 16 iulie".

De ce a aluat această decizie



Într-un mesaj lung postat vineri pe Facebook, preşedintele Consiliului European deplânge faptul că "atacurile personale tind să prevaleze în defavoarea argumentelor factuale" şi asigură că, deşi nu va candida la alegerile europene, intenţionează să-şi ducă "la bun sfârşit cu determinare actualele responsabilităţi".

Anunţul candidaturii sale, la începutul lui ianuarie, a perturbat calendarul european şi a stârnit critici virulente, eurodeputata olandeză Sophie in't Veld (Renew Europe, centrişti şi liberali) făcând chiar aluzie la un "căpitan care îşi părăseşte nava în mijlocul furtunii".

"Voi fi mereu un susţinător fervent al unei Europe democratice, puternice, unite şi stăpâne pe propriul său destin", conchide Michel în mesajul de vineri.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole
pixel