China va încerca să devieze un asteroid cu diametrul de 30 de metri
Autor: Echipa RadioDCNews
Data actualizării:
Data publicării:
Spre deosebire de programul DART, inițiat de europeni și americani în 2022, proiectul chinezilor va combina atât un element de impact cinetic, cât și o sondă de observare. Ținta, dezvăluită în cadrul unui recent simpozion internațional privind apărarea planetară, măsoară aproximativ treizeci de metri în diametru. Adică suficient de mare pentru a rade de pe fața pământului un oraș precum Paris sau Lyon.

China intenționează să se implice activ în eforturile de apărare planetară și, la fel ca Statele Unite și Europa, și-a propus să dezvolte tehnologii capabile să devieze asteroizi potențial periculoși. Un prim experiment de acest tip a fost realizat în septembrie 2022 de sonda DART a Agenției spațiale americane, NASA. El a lovit asteroidul Dimorphos, smulgând aproape un milion de tone de material din bolidul spațial, aflat, atunci, la 11 milioane de kilometri distanță de Pământ, reducându-i perioada orbitală cu mai multe zeci de minute. Totuși, rezultatul global nu var fi cunoscut decât în 2027, când sonda europeană HERA va orbita în jurul lui Dimorphos pentru a observa craterul provocat, pentru a stabili compoziția și masa asteroidului, dar și pentru a determina cantitatea de mișcare transmisă acestuia în momentul coliziunii.

Schimbarea țintei

Dar China intenționează să combine cele două componente - sondă de impact și sondă de observare - într-o singură misiune. Ele vor fi lansate concomitent de o rachetă Long March 3B în 2025, mai devreme cu un an decât planificase inițial administrația spațială chineză. S-a procedat, de asemenea, la schimbarea țintei. Nu mai este vorba de geocrucișătorul 2020 PN1, lat de circa 40 de metri, ci de asteroidul 2019 VL5. Profilul misiunii a fost detaliat de un oficial de la Laboratorul de explorare a spațiului cosmic al Universității Nanjing din estul Chinei în cadrul celei de-a 8-a Conferințe internaționale privind apărarea planetară, desfășurat în prima decată a lunii aprilie, la Viena.

La 30 de kilometri de impact

Echipată cu camere optice de înaltă rezoluție, un radar și un sistem de teledetecție cu laser, sonda de observație va fi prima care va ajunge în apropierea 2019 VL5 pentru a-i studia compoziția mineralogică, structura internă și topografia. Ea va fi poziționată la aproximativ 30 de kilometri de asteroid, pe o orbită perpendiculară pe traiectoria asteroidului de impact care se va deplasa cu 23 000 km/h. Sonda de observație va imortaliza impactul și efectul acestuia, va determina amploarea devierii, principalul obiectiv al misiunii. Deși viteza asteroidului nu ar trebui să fie modificată decât cu câțiva centimetri pe secundă, consecințele vor deveni din ce în ce mai evidente în timp, când se va ajunge la 1000 de kilometri în trei luni și, prin urmare, mult mai mult de-a lungul anilor. Acest lucru este suficient pentru a proteja Pământul de un obiect potențial amenințător, dacă pericolul este identificat cu mult înainte, iar devierea este efectuată la timpul potrivit. 

2019 VL5 efectuează o revoluție completă în jurul Soarelui în aproape un an. În prezent, se află la 152 de milioane de kilometri de Pământ, dar se va apropia la doar câteva milioane de kilometri. În noiembrie 2025, va trece la mai puțin de 5,6 milioane de kilometri de planeta noastră. 

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel