Cine îl ajută pe Jorge să-și realizeze podcastul de pe Youtube: „Am o echipă, pe cineva care îmi face documentarea”
Autor: Andreea Cercel
Data publicării:
Jorge a oferit informații din culisele podcastului pe care îl realizează pe Youtube. 

Jorge a ajuns să modereze unul dintre cele mai urmărite podcasturi de pe Youtube, unde vedete importante și apreciate de la noi din țară vin să-și deschidă sufletul în fața artistului. Așadar, chiar dacă au fost câteva săptămâni în care piciorul solistului era accidentat, ca urmare a participării sale la Survivor, acesta spune că nu a amânat podcastul, ba chiar în studio a uitat de orice durere ar fi avut în momentul respectiv și s-a bucurat de fiecare minut petrecut în copania invitaților săi.

„La filmări a fost destul de greu, în primele două săptămâni, pentru că aveam genunchiul cât casa și stăteam cu gheața pe genunchi în timpul podcastului. Într-un fel, eu o simt ca o binecuvântare treaba asta pentru că m-a ajutat să fiu așezat, să fiu mult mai calm, să am exact atitudinea perfectă pentru podcast și s-a simțit chestia asta pentru că am văzut foarte multe comentarii și multe distribuiri la podcast-ul „Vorba lui Jorge” și pentru mine asta a contat cel mai mult”, , spune acesta, potrivit Ego.ro.

Ce echipă se află în spatele podcastului realizat de Jorge

Jorge nu face asta de unul singur, ci are în spatele podcastului său o întreagă echipă de oameni, care îl ajută cu documentarea, dar și cu întrebările ce vor fi adresate ulterior invitaților. 

„Nicio durere nu m-a afectat atunci când eram cu invitații mei acolo și am făcut pur și simplu podcastul pentru cei care se uitau la noi. Nu am făcut-o sub nicio altă formă, pur și simplu de dragul oamenilor.

Am o echipă foarte frumoasă și le mulțumesc foarte mult că sunt alături de mine. Am pe cineva care îmi face documentarea, eu sun invitații, eu sunt cel care fac întrebările împreună cu o altă colegă de-a mea. Am o echipă undeva la 5 oameni care se ocupă de treaba asta și e o mașinărie. Adică am filmat deja undeva la 12 podcasturi”,, a continuat artistul.

Ce a învățat din experiența Survivor

Chiar dacă Survivor a fost o experiență extrem de dificilă, care nu doar că l-a ținut departe de persoanele dragi, ci l-a adus și pe masa de operație, Jorge spune că a învățat mai multe lecții din cadrul competiției, care-l însoțesc acum în viața de zi cu zi. 

„Am filmat ca nebunul. Am venit cu un chef de muncă fantastic de la Survivor. N-am vrut să stau deloc și chiar dacă am avut piciorul franjuri tot am fost și într-o vacanță, special ca să nu stau degeaba și să mă vait. Mi-am luat copiii și m-am dus câteva zile. Am învățat după Survivor că viața este frumoasă și cu ce percepem noi că este bine, și cu ce percepem noi că este rău. Că de fapt și în bine, și în rău, totul trece, și binele trece, și răul trece, dar important este să ne bucurăm de fiecare zi așa cum este ea. Ai două cârje, mergi într-un picior, trebuie să-ți faci treaba, că dacă te vaiți intri într-o buclă din aia din care nu mai scapi și nu că intri în depresie, dar până îți revii durează”, a mai spus Jorge pentru sursa citată. 

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel