CIO afirmă că nu există temeri privind o grevă în timpul JO 2024 de la Paris
Autor: Sonia Baciu
Data publicării:
Președintele comisiei de coordonare a CIO nu se teme de greve în Franța, în timpul Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris.

Pierre Olivier Beckers, președintele comisiei de coordonare a Comitetului Internațional Olimpic (CIO), aflat în vizită la Paris pentru câteva zile, a declarat vineri că nu se teme de greve în Franța în timpul Jocurilor Olimpice, într-o conferință de presă la sediul comitetului de organizare a JO de la Paris, scrie AFP.

Întrebat despre climatul social din Franța și dacă CIO se teme de greve, Beckers a răspuns ”nu, nu ne temem”, pentru că ”dialogul este deschis”, adăugând că ”suntem foarte conștienți că vor fi găsite soluții”.

Sindicatul CGT a anunțat depunerea unui preaviz de grevă în serviciul public după ce a acordat guvernului ”cartonaș roșu” și a solicitat organizarea unei mese rotunde.

Așa cum se întâmplă adesea la sfârșitul acestui tip de întâlniri, Pierre Olivier Beckers a oferit ”încurajări” comitetului de organizare, care ”este acolo unde trebuie să fie în acest moment al proiectului”.

Săptămâna aceasta, guvernul francez a redus semnificativ numărul de spectatori pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, de la 600.000 la 326.000, pentru a face față provocărilor legate de securitatea acestui amplu eveniment, unul fără precedent, care se va derula pe fluviul Sena.

Într-un context internațional tensionat, cu o amenințare teroristă care încă apasă asupra Franței, problema limitei maxime a numărului de spectatori s-a aflat în centrul negocierilor dintre autorități și organizatorii Jocurilor Olimpice ce vor avea loc în capitala Franței între 26 iulie și 11 august.

Milioane de bilete pentru JO Paris

În altă ordine de idei, directorul general al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris (COJO), Etienne Thobois, a precizat că pentru JO ”rămân de vânzare două milioane de bilete, inclusiv un milion pentru fotbal”, iar o nouă fază de vânzare va avea loc la mijlocul lunii aprilie, cu 100 de zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice.

”Indicatorii sunt buni la 140 de zile, planurile continuă să meargă fără probleme”, a asigurat Tony Estanguet.

Vezi și: Număr limitat de spectatori la ceremonia de deschidere a JO Paris 2024

Articole similare

John Cena a anunţat se va retrage din wrestling în 2025

John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...


Top citite
Captura Instagram

De ce a fost înmormântat Liam Payne după o lună de la moartea sa

Papucii cu Grinch care șochează România. Prețul incredibil i-a lăsat pe mulți cu gura căscată

Captura Instagram

Iubita lui Babasha este însărcinată! Au dezvăluit și numele

Imagine de patburdubc0 de la Pixabay

Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce turişti ar fi împrăştiat în aer cenuşă umană

Captura Instagram

Kim Kardashian arată irezistibil în ciorapi sexy alături de robotul Tesla și Cybercab

Adriana Bahmuțeanu, apel disperat către fiii lui Silviu Prigoană: Dați-mi o șansă să fiu parte din familie

Adriana Bahmuțeanu, apel disperat către fiii lui Silviu Prigoană: Dați-mi o șansă să fiu parte din familie



Cele mai noi articole

Află când se difuzează "Singur Acasă"

Mese pline de delicatese, aroma subtilă a mandarinelor,...

pixel