Comisia Europeană a propus plafonarea preţului gazelor naturale la 275 de euro
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Comisia Europeană a propus plafonarea preţului gazelor naturale la 275 de euro pentru un Megawatt oră.

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism temporar care să permită plafonarea preţului angro pe piaţa de referinţă la gaze naturale din Uniunea Europeană, însoţit de condiţii drastice pentru a convinge statele membre reticente la un astfel de dispozitiv, informează AFP.

Liderii statelor membre au căzut de acord, la finele lunii octombrie, asupra unei foi de drum pentru a limita creşterea explozivă a preţurilor la energie. Liderii au cerut în special Executivului comunitar să pregătească un mecanism "temporar" pentru plafonarea preţului gazelor, în pofida reticenţelor exprimate de unele state membre, în special Germania, care se tem că plafonarea va perturba aprovizionarea cu gaze a statelor europene.

"Mecanismul de corectare a pieţei" prezentat marţi de Comisie va fi examinat joi de miniştrii europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles, însă potrivit unui diplomat european, nu se aşteaptă să fie aprobat la acest moment, în condiţiile în care anumite state membre cer un studiu de impact detaliat.

Dispozitivul vizează plafonarea, timp de un an, începând de la 1 ianuarie 2023, a preţului contractelor futures cu livrare în luna următoare la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pe piaţa europeană.

Acest plafon ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro peste preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Atunci când aceste condiţii ar fi îndeplinite, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER) va publica imediat un aviz de corectare a pieţei în Jurnalul Oficial al UE şi a doua zi tranzacţii cu preţuri mai mari de 275 de euro nu vor mai fi autorizate.

Însă în acest an preţurile la gaze la hub-ul TTF nu au depăşit un nivel de 275 de euro/MWh decât pentru o scurtă perioadă la finele lunii august, când au atins un vârf de 350 de euro, când cele 27 de state membre se concurau între ele pentru a-şi reface rezervele.

"Nu este vorba de intervenţii pe piaţă pentru a fixa preţurile la nivele scăzute artificial, este un mecanism de ultim record pentru a împiedica episoadele de preţuri excesive care nu sunt în linie cu tendinţele mondiale şi realitatea de pe piaţă", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Ideea plafonării preţului gazelor naturale provoacă, de mai multe luni, diviziuni în rândul statelor membre. Cea mai recentă propunere a Comisiei Europene va fi dezbătută de miniştrii europeni ai Energiei la reuniunea lor de joi, conform Agerpres.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel