Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Nicolae Ciucă a explicat că 120.000 de refugiați ucrainieni au intrat până miercuri dimineață în România de la începutul conflictului cu Rusia.
Premierul a mai anunțat miercuri că România a declanșat procedurile pentru a debloca fondurile de urgență ale UE, atât pe migrație, cât și cele aferente mecanismului european pentru protecție civilă.
„Am discutat demersurile pe care le facem pentru a putea să activăm mecanismele de finanțare ale Uniunii Europene, atât pe fondurile care sunt prevăzute pentru migrație, cât și fondurile care sunt prevăzute pentru protecție civilă”, spune Nicolae Ciucă.
Din cei 120 de mii de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră, peste 46.000 au rămas în România, 18.000 fiind copii.
De asemenea, 1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil.
„Putem să comunicăm că până la ora 08:00 în această dimineață (miercuri - n.r.) au intrat pe teritoriul României 118.461 de refugiați ucrainieni. Dintre aceștia, 70.026 au ieșit au părăsit teritoriul României, au rămas în țară 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39 % dintre numărul total din numărul total al cetățenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României”, spune Nicolae Ciucă.
Dintre cei 1.070 de solicitanți de azil, a rămas în centrele de azil din țara noastră un număr de 476 de persoane.
„De asemenea, este important să precizăm că din cifra totală de cetățenii ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori. Am căutat și am identificat soluții care se vor concretiza în măsuri pentru a putea să acordăm atenția cuvenită acestor 18.000 de minori. Este foarte important ca activitatea care se desfășoară la nivelul guvernului să poată fi coordonate cu activitatea desfășurată la nivelul autorităților locale și, de asemenea, împreună cu Ministerul afacerilor Externe, suntem în legătură permanentă cu ambasada Ucrainei la București, astfel încât să putem să avem datele legate de trasabilitatea și prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni”, conchide Ciucă.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...