Săptămâna Modei masculine de la Paris va fi deschisă de casa Louis Vuitton cu o defilare la Muzeul Luvru
Deși „Squid Game 2” continuă să fie o producție apreciată, fiind nominalizat la Globurile de Aur 2025 la categoria „Cel mai bun serial-dramă”, popularitatea sa este pătată de scandaluri. Iată detalii despre cele mai șocante incidente care au marcat cariera actorilor implicați.
1. Lee Jung-Jae – Conducere sub influența alcoolului și acuzații de agresiune
Actorul principal din „Squid Game”, Lee Jung-Jae, cunoscut pentru rolul jucătorului 456, are un trecut presărat cu incidente legale. În 1999, a fost reținut pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a pierdut controlul vehiculului și a provocat un accident. Alcoolemia sa era de 0,22%, de peste patru ori limita legală în Coreea de Sud.
Problemele nu s-au oprit aici: în 2002, permisul său a fost revocat pentru o nouă abatere de același fel. În plus, actorul a fost implicat în două cazuri separate de agresiune fizică, în urma cărora victimele au suferit răni.
2. Lee Byung-Hun – Șantaj, înșelăciune și scandaluri de jocuri de noroc
Lee Byung-Hun, care interpretează rolul Front Man și Jucătorul 001 în sezonul 2, a fost implicat în multiple scandaluri. În 2009, o fostă iubită l-a acuzat că a manipulat-o emoțional pentru a întreține relații sexuale, promițând-o că se vor căsători. Cazul a fost clasat după ce instanța i-a dat dreptate actorului, însă reputația sa a fost afectată.
În 2014, două femei au încercat să-l șantajeze cu un videoclip compromițător, cerându-i 5 miliarde de woni. Deși ele au fost condamnate, Lee Byung-Hun a cerut clemență pentru acestea. Incidentul a atras atenția publicului, ducând la destrămarea trupei GLAM, din care făcea parte una dintre inculpate.
3. O Yeong-Su – Condamnare pentru agresiune sexuală
O Yeong-Su, care a interpretat jucătorul 001 în primul sezon, a fost condamnat în 2024 pentru agresiune sexuală. Actorul a fost acuzat că a hărțuit o femeie în 2017 prin gesturi și comportament nepotrivit, inclusiv un sărut forțat. Sentința instanței a fost de opt luni de închisoare cu suspendare și 40 de ore de cursuri despre violența sexuală.
4. T.O.P – Droguri și controverse în timpul serviciului militar
Rapperul T.O.P, fost membru al trupei BIGBANG și interpret al Jucătorului 230, a fost acuzat de consum de marijuana în timpul serviciului militar obligatoriu, în 2017. La scurt timp după acest scandal, a fost găsit inconștient din cauza unei supradoze de medicamente prescrise. Incidentul a provocat un val de critici, iar T.O.P și-a anunțat retragerea din BIGBANG în 2023.
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...